Lectură de 2 min

Loginro, platforma pentru specialiștii IT români plecați în străinătate

Abonează-te pe  
Agenția Brainspotting, o companie de consultanță în atragerea de talente IT, lansează Loginro, o platformă de tip marketplace de joburi în tehnologie.
Loginro, platforma pentru specialiștii IT români plecați în străinătate

Loginro își propune să conecteze angajatori și talente în IT în jurul unor oportunități de carieră și să creeze o rețea relevantă și funcțională pentru industria de IT locală.

Dacă ai nevoie de specialiști IT pentru a-ți digitaliza afacerea, îi găsești pe BizTool.ro, powered by start-up.ro, un marketplace de servicii care conectează specialiștii cu antreprenorii de la noi. Vino și tu alături de noi!

România are un deficit de 15.000 de specialiști în tehnologie în fiecare an, în contextul în care 40.000 de profesioniști activează în diaspora și 140.000 în țară. În ultimii 20 de ani, 26% din profesioniștii în IT au plecat din România, dar 1 din 4 își dorește să se întoarcă, conform unui studiu intern realizat în luna mai, 2020.

”Scopul proiectului este acela de a capitaliza talentul IT-ului românesc, de a crea o comunitate funcțională, vie, de a semnaliza corect potențialul domeniului din punctul de vedere al calității resurselor umane și nu doar al numărului de resurse. Ambiția de termen lung este cea de a contribui la așezarea solidă a României pe harta IT-ului global, de a hrăni curentul „brain regain” pentru România, de a îmbunătăți rating-ul de țară în lumea profesioniștilor în IT”, spune Ana Giurcă, fondator Loginro.

Platforma va funcționa nu doar ca un agregator de joburi în IT, ci și ca un portal de promovare pentru România din punctul de vedere al rezervorului de talente, al potențialului dezvoltării personale și stilului de viață pentru această categorie profesională.

Ca parte din viziunea de a construi o comunitate a profesioniștilor IT din România și diaspora, Loginro aduce în același loc oportunități de carieră relevante, de la companii de software de calitate, împreună cu detalii despre proiectele pe care le dezvoltă și le oferă profesioniștilor posibilitatea de a influența felul în care se dezvoltă industria.

În comunitatea tech Loginro se găsesc informații valoroase, precum poziționări salariale, comportament de angajare dar și “misiuni speciale” realizate prin proiecte IT care să contribuie la rezolvarea problemelor generale ale umanității.

”Loginro are la bază mecanisme de atragere și engagement validate în piața de talente în IT, în ultimii 10 ani. Până în prezent, peste 20 de companii s-au alăturat proiectului, în calitate de parteneri și sponsori”, adaugă Ana Giurcă.

Printre companiile care s-au alăturat proiectului și susțin cauza Loginro, atât de creare a unei comunități funcționale, cât și de încurajare a brain regain-ului se numără Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, Siemens Romania R&D, DB Global Technology, LSEG Romania (în calitate de parteneri), BCR, Edenred Digital Center, eMag, Fortech, Garmin, ING Tech Romania, Molson Coors GBS, msg Romania, Orange Services, Systematic (în calitate de sponsori).

Platforma Loginro poate fi accesată la adresa: www.loginro.com. Companiile interesate să se înscrie în proiect pot trimite solicitarea la contact@loginro.com.


Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: