Că Facebook nu mai este una dintre platformele preferate de adolescenți nu este un secret pentru nimeni. Totuși, ce a fost un secret până acum este LOL, o încercare a Facebook de a remedia situația descrisă anterior, potrivit TechCrunch.
Ce este LOL de la Facebook
LOL de la Facebook este un feed de meme și de conținut viral, plin clipuri video sau de conținut similar GIF-urile. LOL își ia conținutul din platforma mamă, adică de pe Facebook, mai exact de pe paginile de umor, potrivit sursei citate de TechCrunch.
Deocamdată, platforma s-ar afla în stadiul de closed beta și ar fi testată de 100 de liceeni care au primit consimțământul părinților și care ar fi semnat și contracte de confidențialitate.
Nu doar conținutul este diferit pe LOL, ci și reacțiile. Potrivit sursei, utilizatorii pot alege dacă o anumită bucată de conținut este ”Amuzantă”, ”În regulă” sau ”Neamuzantă”.Conținutul e împărțit în categorii precum ”Pranks”, ”Fails”, ”Savage”, ”Wait for it”, ”Celebs” sau ”For You”.
Informațiile prezentate de TechCrunch au fost confirmate, pentru Business Insider, de către un reprezentant al Facebook. Totuși, cei care au văzut serviciul nu sunt impresionați, rețeaua afișând conținut vechi, postat deja pe alte platforme.