Compania multinațională americană Cisco, cu sediul în Silicon Valley și specializată în servicii și produse tehnologice avansate, este hotărâtă să impacteze în mod pozitiv 1 miliard de oameni până în 2025. Pentru a atinge acest țel, ei plănuiesc să acorde anual premii acumulate de 1 milion USD către startup-urile ce doresc să rezolve problemele majore ale lumii prin idei inovative ce aduc beneficii societății, catalizează creșterea economică și creează locuri de muncă.
Din 1.745 startup-uri înscrise în cadrul Cisco Global Problem Solver Challenge 2021, echipa .lumen se află printre cei 20 de premianți, reușind să câștige distincția pentru "Ethical AI", în valoare de 50.000 de dolari. Această categorie se adresează startupurilor care proiectează inteligența artificială într-un mod inerent etic, abordând provocări sociale, de mediu sau tehnologice.
„Este încă o victorie ce ne amintește de importanța lucrurilor pe care le construim. Fiecare minut petrecut de echipa .lumen este înspre a ajuta milioane de nevăzători ce încă nu au o soluție avansată de mobilitate.” – Cornel Amariei, CEO .lumen
Printre câștigătorii de anul acesta se numără și Virtualahan – ce oferă persoanelor cu dizabilități o platforma de pregătire profesională și tehnologică, WaterScope – creatorii unui test rapid și simplu ce determina dacă o sursă de apă este potabilă sau nu, și câștigătorii marelui premiu: Zzapp Malaria – ce se folosește de inteligență artificială pentru a detecta zonele cu risc ridicat de incubare a larvelor purtătoare de malarie.
.lumen este un startup românesc ce creează sisteme de asistență pentru nevăzători.
În lume sunt peste 40 de milioane de nevăzători, și cu toate progresele tehnologiei, cea mai avansată soluție pentru mobilitatea lor a rămas câinele ghid. Însă, din diverse probleme, există doar 28,000 câini ghizi la nivel mondial. .lumen produce o pereche de ochelari ce aduce aceleași beneficii precum un câine ghid, într-un pachet scalabil – o soluție pentru restul de 39,980,000 nevăzători ce nu beneficiază de un sistem avansat de mobilitate.