Programul Made in Romania și-a desemnat cele 15 companii finaliste ale ediției din acest an, viitoarele motoare de creștere ale economiei locale și din regiune.

Dintre cele 15 companii, cele mai multe sunt din sectorul IT&C, iar restul activează în comerț, construcții, sănătate, servicii financiare, agricultură și industria prelucrătoare.

Pentru prima oară de la lansarea programului Made in Romania a fost acordat și un premiu special pentru susținerea antreprenoriatului românesc. Companiile finaliste au fost premiate în cadrul unei Gale care a avut loc în 16 septembrie.

”Pentru a patra oară deja, celebrăm antreprenoriatul românesc, inovația și dedicarea. Pentru că aceasta este esența programului Made in Romania, dezvoltat de Bursa de Valori București. Cea de-a patra ediție a programului aduce în prim plan atât afaceri mature, cât și companii inovatoare, cu potențial remarcabil de creștere. Vă invit să le cunoaștem poveștile de succes și să le urmărim evoluția. Sunt mai mult ca sigur că ne vor suprinde și, cu ajutorul întregii comunități ai pieței de capital, aceste echipe antreprenoriale vor continua să dezvolte afaceri extraordinare în România”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

”Conceptul Made in Romania a fost transformat și îmbunătățit constant din 2017 până acum, iar prin lansarea platformei Made in Romania dorim să transformăm programul într-un spațiu unde companiile să aibă acces la toate mecanismele necesare pentru dezvoltare. Rezultatele Made in Romania în termeni de finanțare – șase companii listate la bursă și obligațiuni în valoare totală de 77,7 milioane de euro - ne impulsionează să mergem mai departe și să dezvoltăm acest program dedicat conectării mediului de business cu piața de capital”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Cele 15 companii finaliste din acest an au fost stabilite atât prin votul publicului, cât și de un juriu format din 12 experți în diverse domenii ale economiei.

Compania care a intrat direct în finala prin votul publicului este Dacia Plant, care a primit 1.111 voturi prin platforma www.investingromania.com dintr-un total de 9.012 voturi valide.

Sesiunea de vot public s-a derulat în perioada 4-31 august. În urma întâlnirii juriului din 1 septembrie au fost selectate celelalte 14 companii finaliste, dintr-un total de 50 de companii semifinaliste.

Premiul special al ediției din acest an a Made in Romania a fost acordat Radio Guerrilla, „Postul de radio al antreprenorilor”, pentru implicarea și susținerea antreprenorilor români.

Din 2017 până acum, aproape 1.000 de companii au intrat în contact cu piața de capital prin intermediul programului Made in Romania.

Ca urmare a participării în program, șase companii s-au listat la bursă: Norofert (NRF), 2Performant Network (2P), Safetech Innovations (SAFE), IHUNT Technology Import-Export (HUNT), Agroserv Măriuța (MILK), Visual Fan (ALW), iar șapte au emis și listat la bursă obligațiuni pentru finanțarea planurilor de dezvoltare, în valoare totală de 77,7 milioane euro.

Proiectul Made in Romania a fost lansat de Bursa de Valori București în 2017, pentru a identifica și promova companiile de top din România.