Activitățile au urmat programa școlară, însă cei mai mulți dascăli au apelat la jocuri educative și resurse alternative pentru a face clasele online cât mai atractive pentru copii.
Dacă tehnologia a reprezentat o provocare pentru 51% dintre profesori și educatori, avantajul acestei perioade vine din modalitățile inedite pe care profesorii și părinții au ales să le folosească pentru a putea explica noțiuni din programa școlară, arată sondajul Didactica Publishing House* realizat în luna mai.
Astfel, peste 74% dintre cadrele didactice care au răspuns la acest sondaj au precizat că folosesc jocuri educative pentru a ilustra conceptele predate. 69% folosesc manualele școlare, iar 47% apelează la materiale realizate chiar de ei. În funcție de vârsta copiilor, cadrele didactice urmăresc programa școlară sau varianta sa simplificată (95%), în timp ce 4% au preferat să se concentreze pe activități extra-programă.
Buget lunar pentru materile alternative: 100-200 de lei
72% dintre părinți au declarat că copiii participă la cursuri online, iar 99% că și ei fac activități cu cei mici, majoritatea timp de 1-3 ore zilnic.
Aproape jumătate susțin că încearcă să ajute copilul să aprofundeze materia predată online, în timp ce 60% îi învață noțiuni noi (în special părinții de copii cu vârstă preșcolară). Cărțile (93%), jocurile educative (75%) și experimentele (43%) reprezintă aliații preferați de părinți.
Potrivit sondajului DPH, 40% dintre părinți au alocat lunar 100-200 de lei pentru astfel de achiziții, iar 22% peste 300 de lei. Doar 2% spun că în această perioadă nu au cumpărat nimic special pentru a continua procesul educațional acasă.
Avantaje și dezvantaje ale școlii online
Cadrele didactice identifică printre provocările școlii online dificultatea în a menține copiii concentrați (47%), dificultatea în a explica noțiunile (40%), dar și intervenția fraților sau a părinților (20%).
Pe de altă parte, părinții văd un dezavantaj în lipsa interacțiunii sociale cu colegii de clasă (83%), dar și faptul că este nevoie de ajutorul adulților pentru a participa la lecții (40%) sau de a înțelege noțiunile predate (32%).
De altfel, mai mult de jumătate dintre cadrele didactice consideră că este nevoie de ajutorul părinților pentru a se aprofunda noțiunile predate și pentru a se continua studiul individual. În plus, același procent estimează că în anul școlar următor vor trebui reluate anumite noțiuni pentru a se recupera sau aprofunda materia din aceste luni.
Avantajele acestei perioade sunt diferite din punctul de vedere al cadrelor didactice versus părinți. Dacă prima categorie apreciază digitalizarea care a făcut posibilă continuarea procesului educațional, două treimi identifică timpul petrecut cu copiii ca fiind principalul avantaj, fie că acesta a fost de reconectare sau de aprofundare a noțiunilor predate la școală.
În plus, o treime a precizat că avantajul de a observa ce materie se predă copiilor este de notat ca parte pozitivă a lunilor de școală online.