Când spui Melania Medeleanu, te gândești la binele pe care l-a făcut în mai multe comunități din România. Poate te gândești la ea în ipostaza de crainică TV la un jurnal de știri de seară, meserie pe care a făcut-o aproape 20 de ani. E suficient s-o auzi și să știi că e ea, pentru că sigur ai auzit-o vorbind în TED Talks, podcast-uri și interviuri. Mai mult, Melania e și antreprenoare, rol din care îi învață pe alții cum să vorbească, să se facă ascultați și înțeleși.
Femeia care îl aduce pe ”bine” mai aproape de oameni
Unde e nevoie mai mare de mine?
Și în tot oceanul acesta de roluri, Mel, cum îi place să se semneze, a reușit să își seteze două întrebări care s-o ajute să ia decizii profesionale și să își aleagă următoarea misiune.
”Unde e mai multă nevoie de mine” e întrebarea care a ajutat-o să facă trecerea de la televiziune la mediul ONG. Când a simțit că poate să facă un pas în lateral, nu a ezitat și singurul regret e că nu a făcut trecerea către voluntariat mai devreme.
”Îmi aduc aminte că lucram la Prima TV pe vremea aia. Aveam jurnalul de prime-time și în același timp făceam Magic Camp. La un moment dat, mi-am dat seama că sunt două lucruri pe care le iubesc, pe care le fac cu cu pasiune, dar nu pot să le fac în același timp și că trebuie să aleg. Și alegerea a fost cu mult mai ușoară decât mă așteptam, pentru că mi-am pus întrebarea unde e mai multă nevoie de mine. Să prezint jurnalul - sunt convinsă că mâine o să fie cineva care să-mi ia locul fără niciun fel de probleme și toate o să fie în ordine. Ori în Magic, lucrurile erau încă la început și coordonam această asociație și era o responsabilitate uriașă. Așa că m-am mi-am pus această întrebare: unde e nevoie mai mult de mine? Și când am dat răspunsul, a fost o chestiune de ore până când am comunicat decizia.”
Dar lucrurile nu au început așa pentru Melania. Totul a pornit în București, orașul în care s-a născut. Și-a petrecut copilăria între Berceni și vacanțele la țară la bunici, perioadă în care îi plăceau jocurile băiețești: fotbal, tenis cu piciorul, pac-pac și stătea mai mult cățărată decât pe sol.
A crezut că vrea să se facă stewardesă, dar între timp a dat peste crainica TV celebră a TVR-ului, regretata Sanda Țăranu, și a știut că trebuie să fie la televizor și că voia să devină Sanda Țăranu.
Dar prezentatoarea nu a fost singurul model feminin din tinerețea Melaniei, care a mai avut-o ca exemplu și pe maestra de șah, Elisabeta Polihroniade.
”Două autografe am luat în toată viața asta și m-am bucurat foarte tare ca unul dintre ele să fi fost al Sandei Țăranu. Iar al 2-lea autograf pe care îl am este al Elisabetei Polihroniade. Când eram mică jucam șah și mă uitam la ea ca la soare. Ambele doamne, fără să știe, mi-au influențat într-un fel sau altul viața. Dacă Sanda Țăranu a pus o amprentă foarte clară, în sensul că s-a tradus într-o carieră de 20 de ani, în ceea ce o privește pe Elisabeta Polihroniade, datorită ei am continuat să joc șah, ceea ce m-a învățat să anticipez foarte mult. Iar asta a venit la pachet cu avantaje și dezavantaje, pentru că atunci când anticipezi, riscul să o dai în bară e mai mic. Baiul este că planificând atât de mult se duce naibii spontaneitatea. Ori multă vreme feu am fost acest copil sau tânără adolescentă care n-a avut curajul să vorbească pentru că îi era teamă să nu cumva să facă o greșeală. Dacă deschideam eu gura, trebuia să înțeleg care sunt potențialele 10 replici care ar apărea în discuție, așa aveam curaj să vorbesc. Ceea ce știu că pare un paradox, dar eu vorbeam doar când știam ce am de zis.”
Melania tânără vorbea doar când avea ceva de spus, dar mai știa și că vrea să afle cine este. Așa că alegerea firească a fost să meargă la facultatea de psihologie, nu neapărat ca să devină psiholog, ci să înțeleagă mai bine oamenii. O decizie care, contrar așteptărilor, o va ajuta pe viitoarea Melania să facă trecerea spre ce este acum, dar nu neapărat spre meseria în care a debutat.
”Viața e făcută din etape. Atunci când îmi decupam cutia de carton, am crezut că ăsta este lucru pe care vreau să-l fac toată viața. Și într-adevăr, o bună bucată din timp a fost ce mi-am dorit să fie. Dar apoi s-a arătat că sunt și alte lucruri care îmi plac. Dar cum renunți la televiziune după 20 de ani de televiziune, ce mai știi să faci? Dar din din fericire, am fost omul ăsta extraordinar de norocos care pe acest traseu a descoperit lucruri care urmau să schimbe traseul. Nu știam pe vremea aia în ce direcție.
Direcția a venit din interacțiunea cu copiii din centrul de plasament de la Domnești, care nu știau să vorbească, nu vorbeau corect și nu puteau să pronunțe anumite sunete, nu puteau să să se exprime. Mi-am dat seama că e ceva c epot face pentru ei: să învăț eu cum să-i învăț pe alții să vorbească. Și așa m-am întors la școală și am făcut acest masterat 2 ani de zile. Tot ce învățam seara, a doua zi dimineața mă ducem la copii și lucram cu ei. Să-i văd pronunțând pentru prima oară anumite sunete după doar câteva discuții cu ei, a fost o satisfacție pe care nimic din televiziune nu mi-a dat-o. Ori asta mi-a făcut să înțeleg că mai poți să faci și alte lucruri în viață în afară de televiziune.”
Imagine 1 din 5 — deruleaza cu mouse-ul sau foloseste sagetile.
Trecerea spre voluntariat
”Sunt atât de multe lucruri de schimbat în România, încât numai dacă ții ochii închiși nu vezi. Cei mai mulți dintre noi credem că nu putem să facem nimic și asta este o auto-limitare. Realitatea este că putem să facem mult mai multe lucruri decât credem noi că suntem în stare. Important e să începi de undeva. Începi mic, nu trebuie să schimbi tot universul. Schimbă o bucățică de lume, schimbă felul în care vorbește un copil. Dacă tu ai această competență și poți s-o dai altcuiva, ai schimbat lumea unui copil - este uriaș și dacă ăsta este singurul lucru pe care îl faci în viață.”
Prima misiune a Melaniei în lumea voluntariatului a fost să învețe niște copii să vorbească. Au urmat apoi proiectele cu asociația Magic, unde a oferit cazare și condiții umane pentru părinții copiilor bolnavi de cancer și alte boli grave, spații în care aceștia să se poate odihni și reface cât își însoțesc copiii la tratament.
Au urmat alte proiecte sub umbrela Magic destinate preponderent copiilor cu boli grave. Dar în 2020, Melania a ales un alt mod de-a face bine. Și aici a contat cea de-a doua întrebare din viața Melaniei, care a ajutat-o să facă alegeri, atât pentru cauzele pentru care să lupte, cât și pentru sine: ”ce și cât pot eu să schimb?”
Această întrebare a setat și noul traseu pentru asociația Zi de Bine pe care a înființat-o Melania alături de partenera ei, Luciana Zaharia, în 2020.
”Zi de bine a pornit cu La Mulți ani Zi, a pornit de la gândul că oamenii vor să se implice, că vor să facă lucruri, dar spun destul de des ”cine sunt eu ca să fac, dar nu am timp, dar n-am nici bani, dar aș vrea cumva să mă implic în ceva”. Eu și Luciana Zaharia, cofondatoare a Asociației Zi de Bine, ne întrebam cum putem să oferim noi oamenilor aceste șanse? Și ne-am gândit: ce-ar fi să faci cinste cu o faptă bună și în loc să aștepți de la prietenii tăi cadouri, ce-ar fi să le spui prietenilor tăi - ia suta aia de lei pe care o aveai rezervată pentru mine, pune-o în contul meu de fundraiser. Și dacă am 10 prieteni care donează suma asta, se strânge o sumă frumușică și cu banii ăia pot să fac o faptă bună. Și așa a pornit Zi de Bine și multă vreme, a funcționat cu proiecte lunare. La finalul lunii terminam câte un proiect și le arătam donatorilor ce am făcut cu banii de ziua lor. Și a fost minunat. Dar ce am observat cu timpul e că erau așa de multe proiecte că nu le mai puteai urmări. Și atunci am zis să ne uităm mai mult pe sustenabilitate, la proiecte pe termen lung și să investim în proiecte care au un impact și mai mare.”
Cele trei direcții pe care activează Zi de Bine în prezent: :
- copiii din Ferentari cu care lucrăm în fiecare sâmbătă și duminică, facem lecții cu ei, mergem în tabere cu ei, au tot felul de ateliere de sănătate mintală.
- proiectul NEpierdute, o comunitate de aproape 200 de senioare. Doamnele de aici au cursuri de dans, au cursuri de engleză, au cursuri de pictură. Au învățat să croiască rochii, au făcut parada modei, au făcut spectacol de teatru de umbre, au făcut o instalație de sănătate mintală care a fost expusă la Romanian Design Week, au jucat Muzicanții din Bremen. Aceleași doamne au avut la Book Fest în acest an lansare de carte.
”E minunat să vezi când vine cineva cu capul plecat și crezând că nu poate să mai facă mare lucru, că nu le-a mai rămas mult de făcut, să le vezi înflorind pe zi ce trece, să le arăți oamenilor cât de mult mai e înaintea lor, cât de multe lucruri mai pot face atunci când credeau că nu mai pot. Să le dai această putere, este life chaning.”
- proiectele pe sănătatea mintală a adolescenților
”Inițiativa a pornit de la faptul că nu exista niciun centru pentru recuperarea minorilor cu adicții din România, un centru de stat. Când nu există ceva, îl creăm. Așa s-a născut acest centru de la Voila. Se numește programul CreAAtiv în care adolescenții care se confruntă cu adicții sunt internați pe o perioadă mai lungă de timp. Au parte de de terapie, de sesiuni unu la unu, de sesiuni de grup, așa încât să înțeleagă ce s-a întâmplat și cum pot să rezolve lucruri. Faptul că s-a creat acest centru arată că se poate. Și mă bucur că am fost o bucățică din ce a arătat că se poate. La fel cu camerele de audiere pentru minori, un proiect pe care l-am făcut în parteneriat cu Asociația Victimelor Infracțiunilor Sexuale. În România exista o singură cameră de audiere pentru minori în toată țara și noi am făcut șapte într-un an. Apoi toată expertiza a fost dusă mai departe și astăzi cred că sunt peste 400 de camere de audiere pentru minori în toată țara.”
”Ce ne dorim cel mai tare este să nu se ajungă la adicție. Adică prevenție. Câtă vreme continuăm să facem prevenție cu foști consumatori de droguri care merg în școli să-și spună povestea în speranța că o să-i speriem pe copii - e demonstrat științific că nu are efect, face mai mult rău. Prevenția consumului de droguri nu se face vorbind despre droguri. Dar cum se face prevenția pe bune, cum se face prevenția corect, cu metode științifice.
”Și așa s-a născut programul KIT. E deja în al 3-lea an. Copiii din KIT sunt selectați din mai multe licee, deocamdată bucureștene, și un an de zile trec prin acest program unde învață despre stimă de sine, despre bullying, cum să reacționeze corect la bullying, învață să fie bine cu ei. Pentru că dacă ești bine cu tine, tentația drogului e din ce în ce mai mică, până când se evapora. Mă bucur să spun că acest program a fost recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății ca model de bună practică și ne-a sprijinit chiar să creăm manualul KIT, așa încât să putem să replicăm programul la nivel național.”
Aceasta e Melania vorbind despre activitatea ONG-ului pe care-l coordonează. Și ai crede că la câtă pasiune depune în voluntariat, nu mai rămâne prea mult pentru business-ul ei, pentru Mel antreprenoarea.
Imagine 1 din 4 — deruleaza cu mouse-ul sau foloseste sagetile.
Pasiunea Melaniei: antreprenoriatul
Dar apoi o auzi vorbind și despre programele ei de dicție și public speaking, și de fapt simți entuziasmul și implicarea și din activitatea care îi aduce traiul. Iar cele două lumi nu sunt niciodată separate, doar foarte diferite:
”Să conduc o afacere pentru mine e mult mai ușor decât a coordona un ONG. În business-ul meu, eu centrez, eu dau cu capul - nu e foarte sustenabil, nu recomand asta și altora, dar am simțit nevoia să știu că la sfârșit de lună n-o să mă întreb niciodată dacă am bani să dau salariul unui om. Așa că am preferat să lucrez singură. În business-ul meu e ușor, în sensul că e foarte măsurabil totul și rapid: tai o factură, intră banii. Rezultatele sunt rapide.
La ONG însă, lucrurile au cu totul și cu totul alt ritm, pentru că, mai ales când vorbim despre proiecte de sănătate mintală, nu poți să aștepți rezultate de pe o zi pe alta. E o chestiune de timp îndelungat și asta e o răbdare pe care o ceri echipei care coordonează proiectele, dar și partenerilor instituționali, sponsorilor. Și atunci îți iei timp cu fiecare în parte, să explici pentru fiecare în parte. Asta este o diferență fundamentală între mediul meu de business și ONG.”
Între business și ONG Melania a reușit să tragă însă o linie, doar când vine vorba de finanțe. O zonă pe care nu o stăpânește complet, dar unde are un principiu de aur pe care l-a aplicat de când a intrat în sectorul ONG:
”Mai degrabă sunt omul care aduce finanțele în organizație, dar de la 18 ani de când am luat primul salariu și până în ziua de astăzi am luat bani pe munca mea, dar nu și din ONG-uri. Nu încurajez pe nimeni să facă ce fac eu. Am luat o decizie cu mulți ani în urmă, când am decis că nu voi lua bani de la ONG-urile pe care le coordonez, că voi fi întotdeauna voluntar al ONG-urilor pe care le coordonez.”
De 15 ani, Melania învață antreprenori, lideri și oameni din diverse echipa corporate cum să vorbească. Și a depistat o mare durere la liderii din România: cei cu care vorbeau nu înțelegeau ce-au zis. Se tot repeta acest ”n-au înțeles”, ceea ce i-a dat de gândit Melaniei că problema e, de fapt, la cum transmiteau mesajul. Așa că a creat cursuri prin care să-i ajute și pe adulți să se exprime, nu doar pe copii.
Iar cel mai recent program al ei e unul destinat fix liderilor și antreprenorilor, care se ciocnesc des de grupuri unde trebuie să comunice cât mai clar. De ce tocmai acest public-țintă?
”Pentru că era nevoie de el și pentru că e ce a adus cele mai multe roade din tot ce am făcut vreodată. Ce am constatat e că la un anumit nivel al carierei nu mai pot să te ferești. Dacă ai ajuns într-o anumită poziție, trebuie să ții prezentări: pentru un public mai restrâns, dar cu miză mare ședințe de board sau pentru un public mai larg, că urci pe o scenă sau ești invitat la tot felul de conferințe la care trebuie să vorbești. Ce am constatat este că la acest nivel oamenii știu ce au de zis dar au dificultăți cu frica de expunere și cu transmiterea mesajului.
Așa s-a născut BRAVE, un program care se întinde pe 10 săptămâni unde participanții construiesc un discurs de la zero și îl trec prin proba prezentării în fața unui grup mic și select.”
Imagine 1 din 5 — deruleaza cu mouse-ul sau foloseste sagetile.
Pasiunea Melaniei: viața
Melania, când nu muncește, tâmplărește. Meșterește lucruri din lemn. Și asta îi aduce o concentrare atât de mare încât totul tace în jurul ei și asta o ajută mult. Pentru că oboseala e acolo, iar Melania a simțit-o recent pe propria piele și sănătate:
”Nu mă fălesc cu asta, nu sunt mândră, dimpotrivă, dar mie îmi place să muncesc. Ce fac îmi aduce foarte multe satisfacții și ăsta este un un risc. Când nu-ți place ceva, dai la o parte ce nu-ți place? Când îți place tot ce faci, nu vrei să dai nimic la o parte și inevitabil ajungi într-un punct în care obosești. De curând, m-am trezit în spital cu tensiunea șapte și în septicemie, și în timp ce oamenii pompau noradrenalină, eu le spuneam, <<dar diseară am curs>>. Am reușit să-i conving să mă scoată de pe ATI pe secție și am ținut vineri un curs online din spital și mi se părea că sunt foarte tare. Dar vine Radu (n.r. fiul Melaniei) la mine la spital, mă ia brațe și îmi spune <<mami, am crezut că n-o să te mai văd niciodată>>. Trebuie să mi se întâmple ceva ca asta ca să-mi dau seama că e vremea să mă opresc.”
Iar Mel a închis dialogul cu noi fix cu întrebarea care a ajutat-o să facă transformări în carieră, dar și care a ajutat-o să aleagă cauzele pentru care să lupte. Doar că de data asta, a privit un pic mai adânc spre ea și nu spre problemele societății. ”Unde e mai multă nevoie de mine?”
”Anul ăsta tatăl meu a murit și paradoxul este că aceast perioadă a fost și un stop-joc radical pentru mine. Ultimele două luni m-am oprit și au fost două luni foarte bune, dacă pot să le numesc așa; două luni în care am avut vreme; în care m-am obligat să nu fac nimic și să am timp să mă gândesc la ce e important și la ce merită păstrat și care e punctul până la care pot să duc, să fiu mai selectivă în cât lucrez, cu cine lucrez și ce vreau să-i lui Radu.”
”Pentru că până la urmă, cursanții mei pot să învețe din multe alte locuri, dar Radu pe mine mă are și atunci va trebui să creez acest spațiu pentru el mai mult decât am făcut-o până acum.”
Florin Cașotă scrie de peste 10 ani despre business, antreprenoriat și tehnologie. În ultimii șase ani s-a dedicat zonei de tehnologie și video. Face sute de review-uri la gadgeturi în fiecare an, indiferent că sunt telefoane, accesorii pentru PC sau gadgeturi noi. În același timp urmărește zona de gaming de unde aduce știri și review-uri.
Prezentă în afacerile creative ale orașului de peste 13 ani, Irina urmărește poveștile antreprenorilor români și le scoate apoi la lumină. Pasionată de toți care au avut curaj să pornească un start-up, caută motivația care a condus la povești cu inspirație și ambalează experiențele celor care au încercat, cu focus pe zona de wellbeing, horeca, antreprenoriat feminin. În căutare de povești despre business-uri care au creativitate la fundație sau impactul ca scop.