Fondul de investiții a realizat prima sa investiție în 2019 și până în acest moment a finalizat trei exit-uri în 2022 și 2023, care corespund anilor 4 și 5 ai fondului.

Acestea includ un exit complet din Clinicile Dentare Dr. Leahu, o tranzacție în urma căreia Regina Maria a devenit acționarul majoritar al companiei, și două exit-uri parțiale din cadrul Medima Health și EMI, realizate prin semnarea de parteneriate strategice cu fondurile internaționale de private equity Integral Venture Partners și Innova Capital.

”Atingerea unui IRR de 30% din doar jumătate din portofoliu subliniază eficiența strategiei noastre. În plus, DPI-ul de 0,35, chiar și după doar un exit complet și două exit-uri parțiale, demonstrează angajamentul nostru de a asigura lichiditate pentru investitorii noștri. Aceste rezultate evidențiază capacitatea noastră de a obține randamente comparabile cu cele ale fondurilor de creștere de top și confirmă direcția spre care conducem Morphosis Capital", a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partner al Morphosis Capital.

Morphosis Capital a investit cea mai mare parte a capitalului său de 50 de milioane de euro în doar trei ani de la înființare.

Fondul a investit 80% din capitalul său sub formă de cash-in, accelerând creșterea a șase companii antreprenoriale românești din sectoare precum sănătate, wellness, tehnologie și industrie.

Prin urmare, Morphosis Capital Fund I se situează înaintea ritmului standard de alocare a investițiilor, clasându-se în primele 25% dintre fondurile de capital de creștere la nivel european.

Exit-urile din cadrul EMI, Clinicile Dentare Dr. Leahu și Medima Health au generat fiecare un IRR de peste 30%. În prezent, Morphosis Capital deține participații semnificative în DocProcess, Stay Fit Gym și Cronos Med și participații minoritare în EMI și Medima Health, unde continuă să se implice activ în managementul acestora.

În urma celor trei exit-uri, DPI (Distribuția raportată la Capitalul Investit) al Morphosis Capital este de 0,35. Acest indicator cheie pentru industria de private equity reprezintă rata de rentabilitate a fondurilor pentru investitori.

Aceasta este o realizare semnificativă a Morphosis Capital, având în vedere că fondul a vândut întreaga participație deținută doar dintr-o singură companie din întregul portofoliu. În comparație cu industria de private equity, această performanță este în linie cu fondurile globale de creștere de top inițiate în 2018, depășindu-le pe cele lansate în același an cu Morphosis Capital, în 2019.

Pe lângă nivelul DPI ridicat, prin cele două exit-uri parțiale, Morphosis Capital a atras peste 20 de milioane de euro capital de creștere suplimentar pentru Medima și EMI, care va sprijini extinderea în continuare a acestor două companii. Pentru Medima, creșterea va veni din deschiderea de noi clinici în România, iar pentru EMI, prin achiziții de tip bolt-on în întreaga regiune.

Morphosis Capital Fund I păstrează capital pentru încă o investiție în 2023. Aceasta ar putea fi o investiție suplimentară în una dintre companiile din portofoliu sau o nouă investiție în sectoarele de interes cheie. Decizia finală în acest sens va fi luată în funcție de oportunitățile de pe piață.

În 2022, Morphosis Capital Fund I a raportat o creștere combinată de 42% a cifrei de afaceri a companiilor din portofoliul său față de 2021 și o creștere de 106% a EBITDA comparativ cu anul anterior.

Această tendință pozitivă a continuat în 2023; la sfârșitul primului trimestru din acest an, companiile din portofoliul Morphosis Capital au înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 30% și o creștere a EBITDA de 29%. Această performanță solidă a contribuit la o apreciere cu 60% a valorii globale brute a portofoliului până în prezent.

Morphosis Capital Cooperatief UA este un fond de private equity cu 50 de milioane de euro capital subscris. Înființat în decembrie 2018 de patru antreprenori români, Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru, Dragoș Petre și Andrei Gemeneanu, fondul își propune să contribuie la dezvoltarea și transformarea IMM-urilor românești.

Morphosis Capital investește între 5 și 10 milioane de euro în companii românești cu potențial ridicat de creștere din sectoare precum: servicii medicale, tehnologie, producție și servicii B2B, cu perspective de extindere internațională și EBITDA de minimum jumătate de milion de euro.

Portofoliul Morphosis Capital include DocProcess, Medima Health, EMI, Cronos Med și Stay Fit Gym. În 2023, Morphosis a realizat primul exit complet prin vânzarea participației sale minoritare în Clinicile Dentare Dr. Leahu către Regina Maria.