Prin lansarea moto g50, Motorola continuă misiunea de a democratiza accesul la tehnologia 5G, extinzând portofoliul de dispozitive care oferă consumatorilor viteza de care au nevoie, fără a compromite performanța, puterea și autonomia bateriei. Cu noul dispozitiv moto g50, utilizatorii beneficiază de conectivitate rapidă, de o durată de viața a bateriei extinsă, dar și de un sistem de camere performant, cu un display care oferă o experiență de divertisment impresionantă, totul la un preț atractiv.

Viteza 5G de generația următoare este una dintre principalele caracteristici ale telefonului, iar noua tehnologie de pe telefonul moto g50 permite utilizatorului să surprindă și să partajeze cele mai importante momente, dar și să participe la video call-uri de rezoluție înaltă. În plus, cu viteze de aproximativ 20 de ori mai rapide decât rețelele 4G, utilizatorii 5G se pot bucura de activitățile preferate mult mai simplu și ușor. De la descărcarea filmelor în doar câteva secunde, la experiența de gaming online simplificată, până la vizionarea videoclipurilor de pe YouTube fără întârzieri și utilizarea aplicațiilor preferate, totul funcționează la calitate maximă, fără întreruperi.

Specificațiile tehnice ale noului moto g50 sunt completate de către un procesor Qualcomm Snapdragon 480 5G. Utilizatorul va uita de grija bateriei, având o autonomie de 5000 mAh proiectată să reziste un weekend întreg, doar cu o singură încărcare.

Utilizatorii moto g50 se pot bucura de divertisment. Rata de refresh a ecranului de 90Hz asigură rularea jocurilor preferate într-un mod fluid, în timp ce raportul de aspect de 20:9 pe ecranul de 6,5 ”Max Vision HD asigură maximizarea spațiului ecranului pentru o vizionare optimă, mai captivantă.

Sistemul versatil cu cameră principală de 48 MP oferă fotografii foarte clare în orice condiții de lumină și din orice unghi. Camera permite surprinderea, fără efort, a celor mai importante momente de peste zi. Tehnologia Quad Pixel oferă de 4 ori mai multă sensibilitate la lumină, iar funcția Night Vision face ca și mai multe detalii din vizualizarea nocturnă să devină clare, astfel încât niciun moment important să nu se piardă. Obiectivul dedicat Macro Vision aduce utilizatorul de 2,5 ori mai aproape de subiectul studiat, față de un obiectiv standard, păstrând detaliile care altfel ar putea fi neglijate. În plus, fotografiile obișnuite pot fi transformate, cu ușurință, în fotografii de portret cu aspect profesional, prin intermediul senzorului de adâncime. Mai mult, datorită tehnologiei 5G, acestea pot fi împărtășite instant cu cei dragi.

moto g50 oferă o experiență Android pură, astfel încât utilizatorii se pot bucura de puterea deplină a Android 11 fără software skin-uri sau aplicații duplicate. În aplicațiile de mesagerie, conversațiile pot fi gestionate mai bine; există un control îmbunătățit asupra dispozitivelor conectate, dar și o abordare mai practică a confidențialității datelor în această nouă actualizare de la Google.

moto g50 este cel mai accesibil telefon din gama 5G Motorola și va fi disponibil la prețul recomandat de 999 lei. Produsul va putea fi achiziționat local atât de pe platforma eMAG, cât și prin intermediul rețelelor de telefonie Orange și Digi.