Motorola a prezentat seara trecută în cadrul unui eveniment de presă care avut loc la Milano trei noi dispozitive ce încorporează sisteme avansate de cameră și sunet, putere de procesare de top, precum și una dintre cele mai rapide încărcări de pe piață, totul la prețuri mai mult decât accesibile.

Motorola edge 30 ultra

Motorola edge 30 ultra este ”perla coroanei” acestei generații de smartphone-uri lansată de Motorola.

Smartphone-ul cu Android 12 vine echipat cu cel mai rapid procesor Snapdragon, 8+ Gen 1, cu spațiu de stocare de 256 GB (variantele de spațiu de stocare sunt 128, 256, or 512 GB built-in), și memorie de 8 sau 12 GB.

Astfel, telefonul primește cu 10% mai multă putere pe CPU și GPU, utilizatorii fiind asigurați că va funcționa foarte rapid.

Ecranul lui Motorola edge 30 ultra este de tip endless edge, cu margini ușor curbate, fiind încadrat de o ramă din aluminiu, are o dimensiune de 6,67 inci, pOLED Full HD+, are un refresh rate de 144 Hz, iar pe display se vor desfășura în fața ochilor voștri peste 1 miliard de culori.

În ceea ce privește dotările camerelor, edge 30 ultra vine cu cea mai mare rezoluție.

Pe camera principală, acest dispozitiv are un senzor de 200 de megapixeli, are o lentilă de 50 MP ultrawide și pentru capturi macro, cameră telefoto pentru potrete de 12 megapixeli și o cameră de 60 de MP pentru cele mai reușite selfie-uri, așa cum spun reprezentanții companiei, fiind una dintre cele mai bune din industrie la acest moment.

Motorola edge 30 ultra este echipat cu un obiectiv ultrawide de 50 MP pentru o încadrare extinsă a elementelor și pentru o calitate înaltă a fotografiilor. Pentru prim-planuri perfecte, dispozitivul dispune de Macro Vision încorporat, care aduce subiectul fotografiei de 4 ori mai aproape decât un obiectiv standard.

Folosind un teleobiectiv de 2x, noul dispozitiv poate surprinde în detaliu trăsăturile faciale chiar și de la o distanță mare față de subiect.

În modul portret, distanța facială poate fi reglată între larg (35 mm), standard (50 mm) și aproape (85 mm), pentru o încadrare perfectă în orice condiții.

Ca performanțe video, smartphone-ul filmează 8K UHD (30fps), 4K UHD (60/30fps), FHD (60/30fps), 4K UHD HDR10+ (30fps) cu camera principală.

Pe lângă display-ul performant, edge 30 ultra vine și cu difuzoare Dolby Atmos pentru a oferi un pachet complet pentru distracție, fie că vorbim despre aceia dintre voi care preferă să se joace pe smartphone, sau să privească serialul sau filmul preferat.

Specificațiile spectaculoase ale acestui device nu se termină aici, una dintre cele mai interesante părți fiind bateria, mai exact puterea ultra-rapidă de încărcare.

Motorola edge 30 ultra se încarcă pentru o zi întreagă de folosire în numai 7 minute – 125 W este puterea sa de încărcare. Telefonul beneficiază și de wireless charging, cu 50 de W.

Motorola edge 30 fusion

Oficialii companiei Motorola descriu acest dispozitiv ca fiind o ”îmbinare între un sistem de camere foarte bun, un design interesant și un preț accesibil”, toate aceste trei elemente formând acel ”fusion” din denumirea device-ului.

Smartphone-ul 5G, cu Android 12, are un profil slim, display borderless, însă o dimensiune puțin mai redusă față de edge 30 ultra, de 6,55 inci, un procesor Snapdragon 888 și un sistem de camere foarte bun: 50 de megapixeli, lentilă de 13 megapixeli ultrawide & macro, și o cameră selfie de 32 megapixeli. Camera filmează 8K UHD (30fps), 4K UHD (60/30fps), FHD (60/30fps).

În ceea ce privește încărcarea, telefonul are nevoie de 10 minute pentru o încărcare rapidă, însă, spre deosebire de edge 30 ultra, nu are wireless charging.

Motorola edge 30 neo

Dacă edge 30 ultra este perla coroanei, neo este un diamant. Prin acest dispozitiv compania și-a propus să atragă mai mulți utilizatori și să treacă de la consumatorii preponderent bărbați peste 30 de ani, la tineri și la femei.

Asta pentru că edge 30 neo este o colaborare cu Pantone, cei care anunță care setează trendul în materie de culorile anului.

Motorola a colaborat cu Pantone pentru ”a schimba paradigma” în realizarea acestui telefon și asta pentru că, dacă celelalte două dispozitive păstrează o linie clasică de culori, pentru edge 30 neo avem Very Peri (culoarea anului 2022) ca asset principal și motiv de atracție.

În plus, pe lângă acest mov, smartphone-ul vine și într-un verde la fel de atractiv pentru doamne și domnișoare (denumit Aqua Foam), ceea ce le-ar putea aduce celor de la Motorola o serie nouă de clienți.

”neo, pentru că face parte din cea mai nouă linie de smartphone-uri pe care o lansăm și pentru că sumarizează dorința noastră de nou, de a fi diferit, de a atrage lume nouă”, ne-au spus oficialii companiei.

La nivel de specificații, Motorola edge 30 neo vine și el la pachet, pe lângă culorile vibrante, cu unele foarte bune.

Ca și ”frații” săi, neo vine cu Android 12, are un procesor Snapdragon 695 5G, 8GB de RAM, capacitate de stocare de 128 sau 256GB.

Este ușor și cu o dimensiune foarte bună pentru a fi ținut în mână confortabil de orice domnișoară sau doamnă (de altfel, încă un element pe care s-au concentrat creatorii săi pentru a-l face mai atractiv pentru această categorie de consumatori. Are un ecran de 6.28 inci, pOLED FHD+ și cântărește 155 de grame.

Camera principală este de 64MP, Quad Pixel Technology și cu stabilizare optică )Optical Image Stabilization - OIS). Totodată, camera are și lentilă de 13 megapixeli ultra wide macro și depth, iar camera frontală este de 32 de megapixeli.

Și acest telefon beneficiază de încărcare rapidă, 10 minute pentru o încărcare a telefonului pentru o zi de butonat, iar la fel ca și edge 30 ultra, și edge 30 neo are wireless charging.

Pentru acest telefon, echipa a redesenat și widget-urile și iconurile aplicațiilor, și, în plus, au creat inhouse un nou font.

Pentru a atrage un public mai tânăr, edge 30 neo vine și cu un custom shortcut. Adică, așa cum ne-au explicat reprezentanții Motorola, printr-un dublu tap pe telefon poți să ajungi la aplicația preferată care să se deschidă rapid. De exemplu, TikTok. Sau Instagram. Sau WhatsApp.

Prețuri gamă Motorola edge 30

În cadrul evenimentului de la Milano am aflat și prețurile la care vor putea fi achiziționate cele trei telefoane, ele putând fi comandate la partenerii Motorola chiar din aceste zile.

Așadar, la nivel european, Motorola edge 30 ultra vine la prețul de 899,99 euro, Motorola edge 30 fusion va porni de la 599,99 euro, iar Motorola edge 30 neo va fi 369,99 de euro.

Disponibilitate în România

Motorola edge 30 ultra: Motorola edge 30 ultra va fi disponibil în România la Altex, eMag, Flanco, Digi și Orange la prețul de 3.999 lei.

Motorola edge 30 fusion: Motorola edge 30 fusion va fi disponibil în România la Altex, eMag, Flanco, Digi și Orange la prețul de 2.999 lei.

Motorola edge 30 neo: Motorola edge 30 neo va putea fi achiziționat în România la Altex, eMag, Flanco și Digi la prețul de 1.999 Ron. Motorola edge 30 neo va fi disponibil în țara noastră în culorile Very Peri și Black Onyx.