Motorola dezvăluie astăzi transformarea telefonului mobil care a marcat o generație: RAZR, un simbol fashion, care a definit o parte din cultura pop. Noul motorola Razr este primul smartphone cu display flexibil, de tip clamshell, care se pliază complet, oferind utilizatorilor o experiență unică și, totuși, familiară.
Motorola a dorit să înțeleagă modul în care ecranele flexibile pot îmbunătăți felul în care utilizatorii folosesc smartphone-urile, astfel că a dezvoltat și testat peste 20 de prototipuri diferite pe parcursul întregului proces de cercetare a comportamentului consumatorilor. Design-ul de tip clamshell, cunoscut și îndrăgit de toată lumea, s-a dovedit a fi soluția perfectă, pentru că rezolvă problema portabilității fără a compromite experiența de utilizare a unui ecran mare.
Motorola a conceput în premieră un mecanism de balama patentat, fără spații, datorită căruia ambele părți ale display-ului flexibil personalizat din polimer rămân la același nivel când telefonul este închis. În plus, antenele au fost reproiectate pentru a încapea într-un spațiu de două ori mai mic decât cel disponibil la smartphone-urile de azi, iar dispozitivul a fost acoperit astfel încât să ofere rezistență la apă și protecție împotriva stropilor.
În timp ce smartphone-urile devin din ce în ce mai mari, Razr propune un concept compact, cu un design elegant, portabil, fiind ușor de ținut în buzunar sau într-o geantă de dimensiune mai mică. Mai mult decât atât, Razr vine echipat cu un display Flex View de 6,2 inci, cu raport de aspect 21:9, care oferă o experiență captivantă utilizatorului.
Display-ul Quick View interactiv extern de 2,7 inci este destinat unei interacțiuni rapide, direct din mers, cu informațiile importante care vă țin conectați la cotidian. Display-ul permite apelarea unor contacte, răspuns la mesaje, plăți rapide, control pentru muzică, utilizarea Google Assistant și accesarea setărilor personalizate, dar și posibilitatea de a face selfie-uri, toate acestea fără a fi necesară deschiderea clapetei telefonului.
La interior, Razr nu vine cu specificații uimitoare - mai exact, este construit în jurul unui procesor mid-range, Snapdragon 710, dar are 6GB de RAM. Performanțele ar trebui să fie mai mult decât decente, dar nu sunt de top. Nici la nivel de camere lucrurile nu sunt uimitoare - camera principală e una singură și are numai 16MP, deloc competitivă având în vedere camerele de pe alte smartphone-uri de top.
Noul motorola Razr va fi pus în vânzare pe piețe selecționate din Europa începând cu luna decembrie, la prețul recomandat de 1699 euro, deloc ieftin. Noi așteptăm cu nerăbdare să-l vedem pe viu și să-l avem pentru review.