Irina Achim
Sănătatea mintală a României la Parlamentul European
Pe 12 mai 2026, în clădirea Parlamentului European din Bruxelles, a avut loc o dezbatere la care a participat și o delegație din România. În cadrul evenimentului Breaking the Silence: Mental Health in Europe reprezentanții locali au purtat o discuție sinceră, documentată și fără menajamente despre sănătatea mintală în România.
”Nu ca subiect de politică publică abstractă, nu ca paranteză la un raport despre sănătate, ci ca realitate vie - a copiilor crescuți cu părinți plecați sau emoțional absenți, a adulților care se prăbușesc la locul de muncă, a specialiștilor care încearcă să îngrijească o societate fără să aibă ei înșiși un cadru legal în care să existe”, cum spune una dintre participantele în delegație, Ioana-Cristina Szabo din partea proiectului Hacking Work.
România are o problemă gravă de sănătate mintală, pe care o gestionează cu instrumentele greșite, cu bani insuficienți și cu o legislație care nu există sau care există pe jumătate.
Ioana, una dintre susținătoarele Legii Burnout din România, ne-a trimis un rezumat al discuțiilor de la Bruxelles.
Câteva dintre subiectele discutate la Parlament le reluăm și noi mai jos.
Burnout: petiție cu 15.000 de semnături și o lege care tot cade
Ioana-Cristina Szabo, jurnalistă și coordonatoare editorială la Hacking Work, a dus la Bruxelles vocea a 15.000 de oameni care au semnat petiția #VremLegeaBurnout. România este în poziția bizară de a fi una dintre puținele țări europene care dispune deja de reglementări privind stresul ocupațional, dar acestea sunt incomplete, insuficient corelate instituțional și practic neaplicate.
Proiectul de lege privind burnout-ul a parcurs deja un traseu legislativ penibil: prima variantă, considerată prea dură; a doua, prea slabă. Între aceste două extreme, oamenii continuă să se epuizeze, să fie abuzați la locul de muncă și să rămână fără protecție legală.
Mesajul Ioanei la Bruxelles a fost precis: nu vrem o lege scrisă în grabă sau „oricum, ceva" pentru că subiectul e sensibil. Vrem un cadru aplicabil - util pentru angajați, corect pentru angajatorii responsabili, realist de implementat de instituții.
Din discuția cu Nicu Ștefănuță a reieșit o direcție concretă: includerea burnout-ului într-un raport european privind sănătatea mintală și utilizarea acestui cadru ca argument pentru legislație națională. Mai mult, finanțările europene pe zona sănătății mintale ar putea crea presiune legislativă în statele membre: dacă vrei acces la fonduri europene, ai nevoie și de legislație funcțională.
Andreea Maria Nicolae Botirca, psiholog, psihoterapeut și expert în legislația muncii, a plasat burnout-ul în contextul mai larg al sustenabilității corporative, invocând necesitatea consolidării standardelor ESRS și CSDDD la nivel european. A subliniat o distincție esențială, adesea ignorată în dezbaterile publice: profesia de psiholog și profesia de psihoterapeut sunt complementare, dar distincte din perspectivă profesională și juridică. Există standarde europene pentru psihologi, dezvoltate prin EFPA. Nu există un cadru european unitar de reglementare a psihoterapiei. Ambele absențe se resimt.
Oana-Delia Berdilă, psiholog și cercetătoare în domeniul epuizării profesionale, a argumentat că sănătatea mintală trebuie recunoscută ca o componentă strategică a sustenabilității economice europene pe termen lung, nu ca problemă individuală sau socială. Dacă finanțăm deja consecințele medicale și funcționale ale stresului cronic - boli cardiovasculare, tulburări metabolice, burnout sever - este logic, atât medical cât și economic, să investim mai devreme în prevenție și intervenție timpurie.
Din cercetarea ei privind epuizarea la medicii din România a reieșit un aspect alarmant: în formele severe de burnout, omul nu mai vede limpede propria prăbușire. Prevenția nu poate depinde exclusiv de inițiativa individuală. Trebuie să devină responsabilitate instituțională.
“Prevenția nu este opusul sustenabilității economice. Prevenția este sustenabilitate economică. România nu-și mai permite să ignore sănătatea mintală.” - Oana-Delia Berdilă, psiholog și cercetătoare în burnout
Accesul la servicii: birocrație, limitări și o decontare care nu funcționează
Laura-Simona Ciocoiu, psihoterapeut cu 29 de ani de experiență, logoped și supervizor, a abordat o problemă concretă și zilnică: birocrația care blochează accesul la servicii psihologice prin sistemul public.
În prezent, beneficiarii pierd accesul la psihoterapie decontată din cauza numărului limitat de ședințe, a condiționărilor administrative excesive și a faptului că specialiștii nu pot contracta direct cu CNAS, ci sunt dependenți de relația cu alte specialități medicale.
Propunerile ei sunt sistematice:
- tratarea serviciilor de sănătate mintală ca servicii de sănătate de sine stătătoare, nu ca servicii conexe actului medical;
- contractarea directă cu CNAS de către psihoterapeuți, psihologi clinicieni și logopezi;
- dreptul fiecărui cetățean asigurat la 25-30 de ședințe de psihoterapie acoperite prin asigurarea de sănătate;
- libertatea pacientului de a-și alege direct terapeutul, fără intermediari administrativi;
- colaborarea psihologilor cu medicii de familie pentru identificarea timpurie a anxietății, depresiei și altor tulburări.
Reglementarea psihoterapiei: o profesie fără lege
Dacă există un numitor comun al tuturor intervențiilor de la Bruxelles, el este acesta: psihoterapia nu este reglementată ca profesie independentă în România. Și absența acestui cadru legal generează o cascadă de consecințe - pentru beneficiari, pentru profesioniști, pentru sistemul public.
Corina Levu, președinta Federației Române de Psihoterapie, a folosit metafora farului din posterul evenimentului - Breaking the Silence - pentru a descrie ce lipsește: nu bunăvoință, nu specialiști dedicați, nu bune intenții, ci claritate.
Beneficiarii nu au nevoie doar de compasiune. Au nevoie de siguranța că specialistul pe care îl consultă există într-un cadru responsabil, cu standarde verificabile și cu răspundere etică. Fără o lege dedicată psihoterapiei ca profesie independentă, acel far luminează intermitent. Și navigatorii - atât specialiștii, cât și oamenii care apelează la ei - navighează în ceață.
Ramona M. Covrig, președinta Comisiei Europene de Certificare din cadrul FRP, a adus perspectiva mobilității profesionale: cu 15 ani de experiență în evaluarea și recomandarea profesioniștilor pentru certificare europeană, a constatat că dreptul la muncă al psihoterapeuților în Uniunea Europeană rămâne nesusținut din cauza diferențelor dintre legislațiile naționale și standardele profesionale, în pofida existenței Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor.
Soluțiile propuse: crearea unui registru european comun al profesioniștilor certificați, recunoaștere automată bazată pe standarde minime armonizate, audituri periodice și mecanisme comune de monitorizare etică. Primul pas realist, a spus ea, ar fi formarea unui grup de lucru european dedicat exclusiv psihoterapiei.
Oana Maria Popescu, președinta Asociației Europene de Psihoterapie Integrativă, a formulat poate cel mai sintetic argumentul moral și politic: sănătatea mintală nu este un privilegiu. Este un drept fundamental. Lipsa unei legi dedicate psihoterapiei generează riscuri reale și măsurabile - beneficiarii nu pot identifica profesioniști competenți, psihoterapeuții lucrează în ambiguitate legislativă, iar sistemele publice nu pot integra eficient psihoterapia în sănătate, educație și servicii sociale. România are nevoie de o lege modernă, de un organism independent de reglementare și de standarde clare privind formarea, acreditarea și etica profesională.
Andrada-Elena Stan, psiholog clinician și cercetător la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan", a completat imaginea prin perspectiva profesionistului care încearcă să funcționeze în acest sistem: lipsa comunicării reale cu structurile de reprezentare profesională, costurile mari ale parcursului profesional, insuficiența locurilor de muncă în funcții publice, obstacolele în recunoașterea diplomelor, voluntariatul cu populații vulnerabile care nu este recunoscut ca vechime profesională, absența tinerilor din structurile de conducere. Un sistem care nu are grijă de proprii săi specialiști nu poate, pe termen lung, să aibă grijă nici de beneficiari.
CE URMEAZĂ - ȘI CE LIPSEȘTE ÎNCĂ DIN ACEASTĂ ECUAȚIE
Reprezentanta Hacking Work conchide despre prezența delegației la Parlamentul European:
”Vizita de la Bruxelles nu a produs legi. Nu era rolul ei. A produs ceva mai rar și, uneori, mai valoros: un spațiu în care oamenii care lucrează zilnic cu suferința psihologică - a copiilor, a adulților, a profesioniștilor înșiși - au vorbit față în față cu un factor de decizie politic european care a ales, deliberat, să asculte.
Nicu Ștefănuță, cel care a creat acest spațiu, nu este un politician care trece subiectul pe o agendă electorală. El este inițiatorul proiectului Terapie#30 - un demers de normalizare, destigmatizare și acces concret la psihoterapie decontată prin sistemul public de sănătate.
Ceea ce am adus la Bruxelles nu a fost o agendă unitară. A fost o realitate fragmentată și reală, adusă de oameni care o trăiesc profesional în fiecare zi. Copiii invizibili ai migrației sau ai indisponibilității emoționale a părinților, profesorii și medicii neocoliți de burnout, adulții care se prăbușesc la birou, familiile destrămate în care copilul plătește prețul conflictului, specialiștii care încearcă să construiască pe un teren fără fundație legislativă.
România cheltuiește pe criză. Așteptăm să se rupă ceva pentru a repara, în loc să construim ca să nu se rupă. Datele sunt clare, argumentele economice există, modelele bune pot fi importate. Ce lipsește nu este cunoașterea, este decizia politică de a trata sănătatea mintală cu aceeași seriozitate cu care tratăm sănătatea fizică.”
