Biroul va fi operațional în aproximativ două luni, după cum a anunțat Mariano Faria, co-CEO al VTEX, în timpul primei ediții a conferinței eCommerce Immersion ce a avut loc în această săptămână la București.

Pentru extinderea sa în Europa Centrală și de Est, VTEX a pregătit o investiție de un milion de dolari pentru o perioadă de cinci ani.

“Amazon și Alibaba vor intra pe piață. Este doar o chestiune de timp, dar venirea lor va schimba radical peisajul eCommerce la nivel local și regional. Acesta este momentul în care afacerile locale – magazine online și curieri – trebuie să investească și să treacă la următorul nivel”, spune Mariano Faria.

Gigantul Alibaba, spre exemplu, a anunțat recent că ia în considerare deschiderea în Bulgaria a unui centru regional de e-fulfillment pentru a livra produsele într-un interval mai scurt de timp în această zonă.

70% din traficul magazinelor vine din mobil

Odată cu creșterea comerțului digital din România, în special datorită traficului tot mai mare generat de pe dispozitivele mobile (cam 70% din traficul magazinelor online provine de pe mobil) sunt necesare investiții pentru a îmbunătăți experiența cumpărătorilor online, dar și rata de conversie.

“Experiența omnichannel și presiunea din partea cumpărătorilor vor determina întregul lanț de aprovizionare (companiile de distribuție) să investească în logistică și să ofere diferite opțiuni pentru ridicarea coletelor cu produsele comandate”, adaugă Mariano Faria.

În concluzie, România este un punct important în regiune care a înregistrat o creștere uriașă de-a lungul anilor și poate deveni și mai mult o locație strategică pentru eCommerce.

De la anunțarea pentru prima dată în septemrie 2017 a extinderii pe piața din România, VTEX a finalizat deja cu succes două proiecte mari cu comapaniile Miniprix și Dacris.

Fondată în 1999, ca o platformă de tip CRM în sistem SaaS, VTEX s-a transformat în anii care au urmat într-un furnizor de soluții eCommerce de succes. În 2007, Walmart a ales VTEX pentru magazinul său online din Brazilia. În 2013, a fost lansată tehnologia VTEX SmartCheckout, în prezent în curs de patentare. SmartCheckout este o tehnologie de plată online inovatoare, fără parolă, intuitivă și sigură. Platforma VTEX ajută magazinele online să crească rata de conversie chiar și cu 54%, dar să reducă totodată rata de abandon a coșului de cumpărături.