Există tot felul de topuri realizate de publicații renumite care fac clasamentul oamenilor de succes sub 30 de ani. Venind vorba despre aceștia, v-ar putea inspira un interviu cu fondatorul Taxify, adolescentul miliardar, realizat de start-up.ro de curând.
Această ștachetă este, probabil, și unul dintre motivele pentru care vârsta de 30 ani a devenit un punct de reper pentru mulți tineri actuali antreprenori sau în devenire. Dar stați fără grijă, sunt destul de mulți și acei antreprenori care au dat lovitura abia după 30 de ani. Este, însă, important să aveți ceea ce trebuie pentru a deveni milionari, iar succesul nu va întârzia să apară.
Pentru a grăbi puțin lucrurile sau pentru a vă îmbunătăți obiceiurile de lucru, ar putea să vă ajute câteva observații privind obiceiurile mai multor antreprenori care au construit afaceri de milioane și miliarde de dolari, unele obiceiuri sunt mai ciudate, altele cât se poate de normale.
Planificați lucrurile din timp. Cu mult timp înainte.
Organizarea activităților într-un calendar vă ajută să gestionați situațiile neprevăzute, ba chiar să le preveniți, și vă ajută să păstrați un echilibru între viața personală și cea profesională. Publicația Entrepreneur scrie despre Carlos Ghosn, președinte și CEO al Renault, că își planifică totul chiar și cu un an înainte. „Știu exact unde voi fi și ce voi face în următoarele 15 luni”, a spus el într-un interviu, aceasta fiind o necesitate nu doar pentru el, dar și pentru oamenii care lucrează pentru el, întrucât ei știu când acesta este plecat și unde, și își pot organiza propriile programe.
Cine se scoală de dimineață mai departe ajunge
Nu este doar o zicală, ci o regulă după care se conduc mulți dintre liderii de business renumiți. Potrivit unui studiu realizat în cadrul marilor companii din diverse industrii, precum Adobe, Boeing, DHL, Google, Johnson & Johnson, Motorola sau Twitter, ora medie la care se trezesc liderii corporatiști este 6:15AM.
Motivul pentru care aleg să facă asta este faptul că cei mai mulți oameni încă dorm atunci, iar asta înseamnă că își pot îndeplini activitățile fără a fi distrași, indiferent că vorbim despre meditație, exerciții, email-uri sau rapoarte. Citește aici și despre alte obiceiuri de dimineață ale antreprenorilor de top.
Îmbinați plăcerea cu munca
Spuneam într-un articol că cea mai proastă decizie este să vă urmați pasiunile în carieră, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să alocați câteva ore pe zi pentru activități personale, așa cum fac cei mai mulți dintre liderii de succes. De exemplu, cofondatorul și CEO-ul Gusto petrece 30 de minute pe grădinărit în fiecare dimineață, pentru că asta îl ajută să-și limpezească mintea, în timp ce fostul CIO de la Starbucks recomandă jocurile de tip multiplayer, pentru a vă îmbunătăți abilitățile de leadership și rezolvare a problemelor.
Programați-vă timpul petrecut pe email-uri
Unii antreprenori și lideri de business petrec câteva zeci de ore pe săptămână la birou și acasă pentru a răspunde și a trimite mail-uri. Pentru a-și face drum prin mormanul de mesaje, mulți dintr ei pun pauză pe orice activitate și alocă 20-30 de minute pe zi pentru a trece prin toate email-urile. Brad Smith, CEO-ul Intuit, are o abordare simplă prin care gestionează mesajele: citește, acționează, trimite, șterge. Astfel, nu sunteți nevoiți să reveniți asupra unei probleme.
Liste, liste, liste
Listele sunt bune pentru că pun lucrurile în perspectivă și vă ajută să prioritizați activitățile, tocmai de aceea reprezintă o metodă folosită de mulți miliardari. În plus, pot fi o motivație bună împotriva procrastinării. Brian Chesky, cofondator și CEO al Airbnb, are propria abordare: face lista completă a sarcinilor pe care vrea să le îndeplinească în ziua respectivă, grupează sarcinile similare, apoi caută o soluție care le-ar putea rezolva la grămadă. Procedează așa cu fiecare grup, până ajunge la o listă scurtă de acțiuni care devin prioritatea lui.