Compania Omniperform, care oferă servicii de digital, media și comunicare personalizată ca agenție și care deține propria tehnologia de personalizare, anunță o cifra de afaceri de 3 milioane de dolari în anul 2024, atrage o finanțare și semnează parteneriat strategic cu Creata Global Agency, una dintre cele mai mari agenții din lume.

Finanțare de aproape 1.5 milioane de dolari

Finanțarea de Series A de la un fond de investiții, care va fi încheiată până la finele trimestrului al doilea din 2025, se ridică la aproape 1.5 milioane dolari și duce evaluarea companiei Omniperform la aproape 10 milioane de dolari.

De asemenea, Irina Studineanu, cu experiență de 18 ani în sales și real estate la nivel executiv, se alătură Omniperform în poziția de New Business Global Director pentru a accelera expansiunea companiei alături de directorii Mădălina Stroescu (COO), Ștefan Sima (Creative Director) și Marius Istrătescu (Media Director).

“Comunicarea personalizată atrage interesul fondurilor de investiții și este din ce în ce mai utilizată de companii globale din toate industriile, de la consumer goods, oil&gas, băuturi, la logistică sau employee wellbeing. Evoluţia Omniperform înregistrată în ultimii doi ani s-a bazat pe creșterea adopției de inteligență artificială și pe faptul că tot mai multe companii au înțeles nevoia de inovație și de investiții noi în mediul digital. Mai departe, ne propunem să continuăm creșterea firmei și să investim în capabilități de dezvoltare pentru a accelera transformarea digitală a marilor companii și calitatea campaniilor de comunicare către consumator,” a declarat Adrian Enache, CEO și fondator Omniperform.

Servicii ce pot fi accesate global

De asemenea, compania Omniperform anunță că a semnat un parteneriat strategic cu Creata Global Agency, una dintre cele mai mari agenții din lume complementară ca servicii în producție și loyalty, care lucrează de peste 40 de ani cu branduri globale precum Coca-Cola, McDonald’s, Kellogg’s, și Nestle.

Prin acest parteneriat, serviciile de comunicare personalizată ale Omniperform vor putea fi accesate la nivel global prin intermediul rețelei Creata.


Secțiunea „Antreprenori” de pe start-up.ro este susținută de ING Bank, partener de dezvoltare pentru afacerile din România.

Într-un context dinamic și încă incert, ING sprijină business-urile locale prin banking online și simplu. Banca le oferă antreprenorilor curajoși soluții de finanțare personalizate pentru a-și transforma viziunea în realitate.