OPPO va prezenta detaliile complete despre versiunea globală ColorOS 12 pe data de 11 octombrie, în cadrul unui eveniment online ce va avea loc de la ora 12:00.

Astfel, utilizatorii vor afla cele mai noi detalii referitoare la design-ul personalizabil, noile caracteristici, performanțe, dar și calendarul de lansare al sistemului ColorOS 12.

Deoarece OPPO își dorește ca noile funcții și beneficii să devină accesibile cât mai multor utilizatori, compania vizează actualizarea la noul sistem de operare a peste 110 dispozitive atingând mai mult de 150 de milioane de utilizatori din lume.

Mai mult, OPPO anunță pentru prima oară o modificare majoră în politica de actualizări conform căreia dispozitivele OPPO din seria Find X lansate începând cu 2019, vor beneficia de trei actualizări de Android, iar cele din seriile Reno/F/K precum și câteva modele din seria A, vor beneficia de două actualizări de Android.

Ce aduce Android 12

Gigantul american a dezvăluit pentru prima dată noile funcționalități aduse pe Android 12, dar și schimbările de design. Google introduce astfel o nouă filozifie de design numită Material You, o evoluție a Material Design, introdus acum ceva timp. Așadar, primul lucru pe care-l vedem la acest nou aspect este faptul că este mai aerisit și mai simplist, cu butoane mai mare, cu elemente grafice mai ușor de văzut.

Google schimbă și sistemul de widgeturi și acestea sunt tot mari și jucăușe. O chestie interesantă este că background-ul widgetului se poate schimba în funcție de poziția acestuia pe imagine. Dacă este într-o zonă galbenă, de exemplu, fundalul va fi gălbui, dacă e pe alb atunci acesta se schimbă și tot așa.

Android 12 va avea mai multe animații și mai dese, iar asta ar trebui să dea un aspect mai dinamic telefonului, fără ca performanța telefonului să fie afectată.

În trecut nu prea știai și observai felul în care aplicațiile folosesc telefonul tău, fie că e vorba de cameră, de microfon sau locație. Android 10 și 11 a venit cu îmbunătățiri în această zonă și acum ai un control mai bun asupra felului în care aceste elemente sunt folosite de aplicații. Android 12 face încă un pas în această direcție și vei putea opri camera sau microfonul la nivel de sistem, adică nicio aplicație nu le va putea acționa dacă nu dorești.

Pentru locație, Google adaugă o opțiune prin care permite aplicației să ia o locație aproximativă, nu una precisă. Deci va știi zona în care te afli, dar nu și adresa concretă. Asta ar putea fi util pentru o aplicație de vreme, de exemplu, astfel îți poate oferi informații utile, fără să știe exact adresa ta.

Google creează un nou „tablou de bord de confidențialitate”, axat special pe locație, microfon și cameră. Prezintă o diagramă circulară de câte ori au fost accesate acestea în ultimele 24 de ore.