Gigantul american a dezvăluit pentru prima dată noile funcționalități aduse pe Android 12, dar și schimbările de design. Google introduce astfel o nouă filozifie de design numită Material You, o evoluție a Material Design, introdus acum ceva timp. Așadar, primul lucru pe care-l vedem la acest nou aspect este faptul că este mai aerisit și mai simplist, cu butoane mai mare, cu elemente grafice mai ușor de văzut.

De asemenea, acum odată ce ai schimbat un wallpaper, sistemul poate scoate culorile dominante și complementare din imagine pentru a le aplica de-a lungul sistemului de operare pentru un aspect mai unitar. Lockscreen-ul se schimbă și el și dacă nu ai notificări, atunci ora este indicată foarte mare pe mijlocul ecranului. Simplu și frumos.

Google schimbă și sistemul de widgeturi și acestea sunt tot mari și jucăușe. O chestie interesantă este că background-ul widgetului se poate schimba în funcție de poziția acestuia pe imagine. Dacă este într-o zonă galbenă, de exemplu, fundalul va fi gălbui, dacă e pe alb atunci acesta se schimbă și tot așa.

Android 12 va avea mai multe animații și mai dese, iar asta ar trebui să dea un aspect mai dinamic telefonului, fără ca performanța telefonului să fie afectată.

Android 12: Mai mult control asupra telefonului tău

În trecut nu prea știai și observai felul în care aplicațiile folosesc telefonul tău, fie că e vorba de cameră, de microfon sau locație. Android 10 și 11 a venit cu îmbunătățiri în această zonă și acum ai un control mai bun asupra felului în care aceste elemente sunt folosite de aplicații. Android 12 face încă un pas în această direcție și vei putea opri camera sau microfonul la nivel de sistem, adică nicio aplicație nu le va putea acționa dacă nu dorești.

Pentru locație, Google adaugă o opțiune prin care permite aplicației să ia o locație aproximativă, nu una precisă. Deci va știi zona în care te afli, dar nu și adresa concretă. Asta ar putea fi util pentru o aplicație de vreme, de exemplu, astfel îți poate oferi informații utile, fără să știe exact adresa ta.

Google creează un nou „tablou de bord de confidențialitate”, axat special pe locație, microfon și cameră. Prezintă o diagramă circulară de câte ori au fost accesate acestea în ultimele 24 de ore.

Google a anunțat deja o grămadă de funcții în versiunile anterioare pentru dezvoltatori, dintre care majoritatea sunt îmbunătățiri sub capotă. Există „funcții de accesibilitate îmbunătățite pentru persoanele cu vedere deficitară, capturi de ecran cu derulare, widgeturi de conversație care îți aduc persoanele preferate pe ecranul de pornire” și asistența îmbunătățită deja anunțată pentru magazinele de aplicații terțe.

Cele mai importante anunțuri ale Google

Google a anunțat „smart canvas”, o nouă inițiativă pentru software-ul său Workspace, care va facilita lucrul între produse. Funcțiile includ „cipuri inteligente” care vă permit să vă conectați la alte aplicații Workspace și posibilitatea de a porni un apel video Meet direct din Google Doc, Sheet sau Slide.

Google și Samsung își unesc puterile pe piața de produse purtabile și cele două companii își vor uni cele două sisteme de operare, astfel WearOS + Tizen = Wear. Asta ar duce la un sistem de operare mai rapid, dar și o autonomie mai mare a bateriei.

Google a făcut o demonstrație și a Project Starline, un sistem care folosește camere de înaltă rezoluție și senzori de adâncime pentru a crea un model 3D în timp real al unei persoane pentru a recrea sentimentul unei întâlniri față în față.

Google Photos va crea fotografii animate combinând două cadre statice și va introduce noi tipuri de amintiri pentru utilizatori.

Google a dezvăluit un nou instrument de sănătate care vă permite să faceți o fotografie a zonei problematice a pielii și să răspundeți la întrebări despre tipul de piele și simptomele acestora pentru a vă ajuta să identificați mai bine afecțiunile pielii. Google își propune să lanseze un pilot în acest an.

Nu în ultimul rând, compania a anunțat faptul că Android este instalat pe mai mult de 3 miliarde de dispozitive.