Ai nevoie de susținere financiară, de mentori, de parteneri, de conexiuni. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am creat platforma BizTool.ro, un marketplace cu specialiști, care ajută antreprenorii să găsească oameni pricepuți la grafică, marketing, un avocat bun sau un consultant care să poată evalua și furniza posibile soluții pentru diferite ipostaze ale afacerii.

Un alt mod prin care poți ajunge în contact cu acești specialiști și să-ți faci cunoscută afacerea este prin participarea la diverse evenimente dedicate comunității. Iată opt competiții europene la care să-ți duci startup-ul în 2019.

Webit.Festival Europe (13-15 mai 2019, Sofia)

Principala competiție a evenimentului care va avea loc la vecinii de peste Dunăre este denumită Founders Games și aduce la un loc 150 de startup-uri din toată Europa, investitori și posibili parteneri de business. Premiul competiției: 200.000 de euro în investiții seed.

Prezintă-ți startup-ul fintech pe scena Future Banking. Investitori și fonduri importante în juriu

Latitude59 Pitch Competition (deadline 22 aprilie 2019, Tallinn)

Latitude59 este unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din Țările Baltice. Până pe 22 aprilie îți poți înscrie startup-ul în competiția de pitching (este destinată startup-urilor early-stage). Zece dintre cele mai bune echipe intră într-un bootcamp de o zi, timp în care se pregătesc pentru discursul de pe scenă. Cea mai bună echipă pleacă acasă cu premul în valoare de 10.000 de euro.

PIRATE Summit “Walk-the-Plank” Pitch Competition (deadline 31 mai 2019, Koln)

Este unul dintre evenimentele germane dedicate startup-urilor pe care nu ar trebui să-l ratați. Iar dacă sunteți în căutarea unor finanțatori, nu ar trebui să pierdeți șansa de a vă înscrie în cadrul competiției de pitching. Premiul cel mare constă într-o călătorie la San Francisco (toate cheltuielile sunt deja acoperite), Londra sau Berlin și o întâlnire făță în față cu o serie dintre cei mai investitori din aceste orașe.

Cum să faci un pitch perfect pentru idee și produs

Postcode Lottery Green Challenge 2019 (deadline 1 mai 2019, Amsterdam)

Este una dintre cele mai cunoscute competiții dedicată startup-urilor cu soluții pentru un viitor sustenabil. Are loc anual în Amsterdam și aduce la un loc experți în probleme de mediu și investitori. Sunt cinci finaliști care ajung să facă pitch în fața acestora, iar premiul este în valoare de 500.000 de euro și șase luni de mentorat pentru transformarea ideilor în realitate.

Bits & Pretzels (29 septembrie-1 octombrie 2019, Munchen)

Bits & Pretzels este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate evenimente din ecosistemul antreprenorial german. Anual, sute de startup-uri se strâng în Munchen pentru networking, pentru a-și expune proiectele și pentru a le atrage atenția potențialilor parteneri de afaceri și finanțatori. Dacă ajungi să te numeri printre cei 100 de finaliști ai șansa de a-ți prezenta startup-ul în fața unei audiente de 2.500 de persoane.

Cum să faci un pitch bun – 15 lucruri pentru care să ai un răspuns

Slush 2019 (21-22 noeimbrie 2019, Helsinki)

În cadrul acestui eveniment au loc două competiții destinate startup-urilor: Slush 100 Pitching Competition și Skolar Award.

În cadrul Slush 100 Pitching Competition se caută 100 dintre cele mai bune startup-uri aflate în faza de seed. Cea de-a doua competiție strânge la un loc unii dintre cei mai buni cercetători ai lumii. Aceștia își prezintă într-un pitch de 3 minute teza de cercetare și se luptă pentru un grant în valoare de 100.000 de euro.

South Summit Startup Competition 2019 (2-4 octombrie 2019, Madrid)

Competiția din Madrid aduce la un loc 100 de startup-uri care au ocazia de a avea întâlniri 1-la-1 cu investitori, să intre într-un program de mentorat, un bootcamp și să câștige finanțări între 100.000 de euro și 3 milioane de euro.

Idei de afaceri: cum arată primele pitch-uri ale companiilor de miliarde

TNW Pitch Competition (9-10 mai 2019, Amsterdam)

Dacă ai un startup activ pe zona de sustainability, sănătate & wellness, mobilitate & smart cities, fitnech, data management & securitate, retail & marketplace, energie, HR, agritech, enterprise software, atunci e clar că nu trebuie să ratezi acest eveniment. Tot în cadrul acestuia are loc și finala Chivas venture, o competiție cu premii în valoare de 1 milion de dolari care angrenează cele mai promițătoare startup-uri sociale.