Pe 23 mai, la Demo Day, cele nouă companii participante în program au prezentat experților, potențialilor investitori și managementului instituției de creditare rezultatele obținute în cele 12 săptămâni de lucrări comune.

Dezvoltarea celor mai bune soluții va continua în paralel cu eforturile băncii și ale startup-urilor de a le integra în fluxul de operațiuni al băncii.

În toamna anului trecut OTP Bank a făcut al doilea anunț pentru înscriere către startup-uri. Programul OTP Startup a suscitat un interes ridicat, demonstrat în mod clar de faptul că 310 startup-uri din 65 de țări au aplicat la acest program. În urma procesului preliminar de selecție, nouă dintre cele mai promițătoare startup-uri și companii scale-up au început să lucreze împreună cu OTP Bank în luna martie pentru a continua dezvoltarea soluțiilor.

Mai mult, pe parcursul celor 12 săptămâni de accelerare a ideilor, reprezentanții diferitelor echipe au avut șansa de a participa la peste 35 de ore de ateliere profesionale și 76 de sesiuni individuale de mentorat legate de cele mai relevante subiecte selectate anterior de OTP LAB, centrul de inovare al OTP Bank. Programul a implicat parteneri internaționali și maghiari de prestigiu în procesul de mentorat startup, inclusiv experți din partea Mastercard, Microsoft, EIT Digital, McKinsey Panorama, Jet-Sol și PortfoLion. Programul s-a bucurat de o paletă largă de sinergii pentru cooperare în cadrul grupului bancar, cu aproape 30 de organizații care sprijină realizarea proiectelor-pilot.

Startup-urile participante au prezentat rezultatul celor trei luni de dezvoltare a proiectelor în fața unui auditoriu de 150 de persoane și a unui juriu de experți format din managementul OTP Group și partenerii implicați în program.

Deoarece obiectivul principal al programului OTP Startup este construirea de parteneriate pe termen lung cu cât mai multe companii participante, banca nu a anunțat câștigători după etapa de prezentare, însă partenerii programului au acordat trei premii speciale:

  • Austrian Pioneers, care gestionează un ecosistem de inovare orientat către tehnologii avansate și disruptive, a oferit Staffino oportunitatea de a participa gratuit la unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din Europa, conferința Pioneers '20.
  • Bluecode a câștigat premiul special HubHub: pentru o perioadă de șase luni, membrii echipei pot folosi gratuit birourile unuia dintre cele mai noi spații de coworking din Budapesta.
  • În cele din urmă, EIT Digital a oferit Talk-A-Bot premiul special pentru “The Most Innovative Team for a Strong Digital Europe”, care include o invitație la cea mai mare conferință europeană de inovare digitală, EIT Digital Conference 2019.

"OTP a primit un aflux uriaș de idei de la startup-uri, din care am câștigat inspirație valoroasă pentru proiectele noastre, în timp ce startup-urile au avut șansa de a-și testa ideile cu ajutorul mentorilor lor într-un ecosistem bancar important; prin urmare, ultimele trei luni au fost avantajoase pentru toți participanții ", a declarat Tibor Johancsik, director general adjunct al OTP Bank.

Potrivit lui András Fischer, directorul OTP LAB, în ultimele luni toate companiile participante au lucrat pe teme interesante, relevante pentru OTP Bank.

"Acesta este deja al doilea program pentru startup-uri implementat de către OTP Bank pentru a-și consolida activ legăturile cu companii tehnologice inovatoare, cooperare care permite Băncii să își dezvolte serviciile într-un mod mai eficient. Vom continua colaborările cu mai mulți dintre participanții la acest program pentru a dezvolta în continuare ideile comune."

OTP Startup Demo Day- finaliști

  • Alyne Saas (Germania) dezvoltă o platformă digitală care asigură conformarea eficientă cu legislația în vigoare și o bună gestionare a riscurilor;
  • Bluecode (Austria) dezvoltă o soluție transfrontalieră de plată prin telefonul mobil în magazine cu ajutorul sistemului de plăți mobile bazat pe scanarea codurilor de bare;
  • Evrotrust (Bulgaria) oferă servicii conexe identificării la distanță a clienților și autentificării electronice, care pot deschide noi orizonturi în domeniul banking-ului online;
  • Heatventors (Ungaria) a conceput o soluție inovatoare de stocare a căldurii, care poate schimba felul în care se face răcirea și încălzirea centrelor de date/servere și clădirilor de birouri);
  • Kasko (Marea Britanie) oferă asistență companiilor de asigurări și partenerilor lor în dezvoltarea de servicii de asigurare flexibile și inovatoare;
  • Staffino (Slovacia) se axează pe îmbunătățirea client service-ului printr-o soluție nouă de feedback, care este esențială în menținerea motivației angajaților și a calității muncii;
  • SymbaSync (Marea Britanie) sprijină managementul inovator al proceselor de HR prin identificarea imparțială și bazată pe competențe a talentelor)
  • Talk-A-Bot (Ungaria) lucrează la o platformă care sprijină dezvoltarea de chatbots ce îndeplinesc o gamă largă de funcții, precum și automatizarea sarcinilor de customer service;
  • Tresorit (Ungaria) a conceput o soluție criptată de arhivare securizată în cloud și partajare de fișiere.

Programul OTP Startup s-a dovedit a fi o platformă eficientă pentru identificarea pe scară largă a proiectelor startup promițătoare din piață și pentru identificarea potențialilor parteneri, prin urmare banca va integra experiența și rezultatele programului încheiat recent și va continua să lucreze cu diferiți actori din ecosistemul startup-urilor pentru a dezvolta parteneriate tot mai ample și mai avantajoase.

OTP Startup este un program dezvoltat de OTP LAB, centrul de inovare al OTP Bank.