Parteneriatele în lumea tehnologie, mai ales cea a smartphone-urilor, nu sunt ceva ieșit din comun. Huawei a colaborat cu Leica pentru camerele sale de pe telefoane, Sony cu Zeiss, iar acum OnePlus colaborează cu cei de la Hasselblad pe partea de camere foto pentru viitoarele telefoane mobile. Firma suedeză Hasselblad nu este la primul parteneriat de acest fel, compania fiind implicată în crearea modulului foto pentru telefoanele Motorola cu Moto Mods.

Cele două companii au început deja cooperarea pentru noile sisteme de camere – Hasselblad Camera for Mobile – pentru noua serie OnePlus 9, care se va lansa la nivel global pe 23 martie. Fun fact - Hasselblad a produs primele camerele foto care au ieșit în spațiul cosmic, iar cu ele au fost realizate primele fotografii de pe Lună și ale Pământului. Iar în imaginea din deschidere poți vedea primul selfie făcut în spațiu de Buzz Aldrin în 1966 cu o cameră Hasselblad.

De asemenea, OnePlus și-a anunțat planul de a investi peste 150 milioane de dolari în următorii trei ani pentru a-și dezvolta în continuare capacitățile foto pentru mobile, în linie cu misiunea companiei de a oferi cea mai bună experiență de utilizare a camerei pentru utilizatori.

“Începând cu 2021, ne asumăm un efort susținut de a îmbunătăți experiența utilizatorilor noștri cu camera smartphone-ului, folosind expertiza partenerului nostru legendar Hasselblad”, a declarat Pete Lau, fondator și CEO al OnePlus. “Cu hardware-ul de top și capabilitățile foto ale OnePlus și cu cunoștințele Hasselblad în estetica fotografiei, sunt încrezător că seria OnePlus 9 va reprezenta un salt important înainte în obținerea unei camere premium, flagship.”

Ce înseamnă parteneriatul OnePlus - Hasselblad

OnePlus și Hasselblad vor lucra împreună pentru a aduce sisteme de camere mult îmbunătățite pe următoarele modele de smartphone-uri OnePlus, inclusiv pentru seria OnePlus 9.

Parteneriatul se va derula în următorii trei ani, începând cu îmbunătățiri software precum reglarea culorilor și calibrarea senzorului și continuând către noi direcții în viitor.

Prima și cea mai dificilă provocare a acestei colaborări constă în calibrarea avansată a culorilor.

Dezvoltată în comun de OnePlus și Hasselblad de-a lungul lunilor de verificare amănunțită și reglare fină, această nouă soluție de culoare - Calibrarea naturală a culorilor (Natural Color Calibration) cu Hasselblad - își propune să aducă culori mai precise din punct de vedere percepțional și cu aspect natural fotografiilor făcute cu camerele flagship OnePlus. De asemenea, acesta va fi noul standard OnePlus pentru calibrarea culorilor în următoarele camere de smartphone.

Noul mod Hasselblad Pro aduce calibrarea Hasselblad pentru senzori în premieră pe un smartphone, ceea ce duce la culori incredibil de precise și naturale care oferă o fundație solidă pentru post-editare. Modul Hasselblad Pro a fost regândit cu o nouă interfață bazată pe software-ul de procesare a imaginilor Hasselblad, care le oferă utilizatorilor senzația specifică utilizării unei camere a brandului. De asemenea, permite un control fără precedent pentru fotografii profesioniști de a-și ajusta fotografiile, cu posibilitatea de a regla ISO, focalizarea, timpii de expunere, balansul de alb și multe altele. În plus, utilizatorii pot folosi formatul RAW de 12 biți pentru o culoare și mai bogată și o gamă dinamică mai mare.

În plus față de co-dezvoltarea Hasselblad Camera for Mobile pe viitoarele smartphone-uri flagship, OnePlus lansează o strategie de trei ani pentru a-și consolida capabilitățile camerei și se angajează la o investiție de 150 de milioane de dolari.

Către ce merg acești bani?

Dezvoltarea în continuare a patru laboratoare majore de cercetare și dezvoltare din întreaga lume, inclusiv două laboratoare de imagistică cu sediul în Statele Unite și Japonia.

Noutăți în tehnologia de imagistică a smartphone-urilor pentru viitoarele sisteme de camere OnePlus, cum ar fi o cameră panoramică cu un câmp vizual de 140 de grade, tehnologie cu lentile T pentru focalizare rapidă în camera frontală și un obiectiv cu formă liberă - care va fi introdus în premieră pe seria OnePlus 9 - care elimină practic distorsiunea marginilor în fotografiile ultra-wide.

OnePlus 9 - când se lansează

Ce știm oficial despre acest telefon? Știm că acesta va utiliza un senzor Sony IMX789 personalizat pentru cel mai mare și mai avansat senzor principal de cameră foto de pe un dispozitiv OnePlus. Cu 12 biți RAW, va fi de până la 64 ori mai colorat decât înainte, oferind culori mai dinamice și mai vibrante în imagini și oferind fotografilor profesioniști mai multe oportunități de post-editare. Hasselblad Camera for Mobile va oferi, de asemenea, înregistrare video HDR îmbunătățită, precum și suport pentru captarea videoclipurilor 4K 120FPS și 8K 30FPS.

Neoficial, mai știm că OnePlus ar trebui să lanseze cel puțin trei modele: OnePlus 9 Pro, OnePlus 9 și OnePlus 9R. Varianta Pro va avea cele mai bune specificații și performanțe ale camerei foto, iar 9R va fi o versiune cu specificații mai puțin impresionante, dar și cu un preț mai mic.

Oricum, mai multe vom afla în curând, iar evenimentul global de lansare a seriei OnePlus 9 va fi transmis în direct online pe 23 martie, la ora 16:00 aici .