”Avantajul economic al soluţiei noastre este dat de smart-lock-ul care vine odată cu bicicleta şi rezultă în scăderea costurilor de producţie prin înlocuirea docking-station-urilor cu acesta”, precizează cei de la Pegas într-un comunicat.

Un alt avantaj al soluției Smart Bike Sharing este asigurarea mobilităţii printr-un număr mare de biciclete şi de locuri de parcare.

Bicicleta de bike sharing de la Pegas înglobează atributele specifice unei astfel de biciclete, printre ele numărându-se funcţionalitatea optimă pe perioade mari de întrebuinţare, acţiuni minime de mentenanţă și elemente securizate antifurt.

Auto-lock-ul inteligent, "creierul" sistemului de bike-sharing, este un sistem performant care conţine câteva funcţii esenţiale şi care definesc sistemul de bike sharing propus de Atelierele Pegas. Cu acesta, prin intermediul scanării unui cod QR plasat pe el, se poate rezerva, plăti şi elibera o bicicletă.

Sistemul de bike-sharing este un serviciu comun care pune la dispoziţie şi permite oamenilor să împrumute o bicicletă pentru o perioada scurtă de timp. Smart Bike-sharing-ul imaginat de Atelierele Pegas se bazează pe un device montat pe bicicletă cu mai multe funcţii controlat printr-o aplicaţie de telefon.

Identificarea locaţiei unei biciclete disponibile, rezervarea bicicletei, funcţia de autolock, plata prin intermediul telefonului, GPS tracking sau senzor de mişcare sunt atributele specifice ale acestui device.

În esență, utilizatorul întrebuinţează bicicleta atât cât are nevoie şi o poate lasă într-o multitudine de spaţii în interiorul oraşului în funcţie de plasarea sa la finalul utilizării. Acest lucru conferă o lejeritate în acţiunea utilizatorului.

La bază, schema de bike-sharing are o caracteristică flexibilă: poţi lua o bicicletă dintr-un punct şi, în funcţie de nevoie sau destinaţie, o poţi lăsa în alt loc predefenit. Astfel, o bicicletă poate fi folosită de mai mulţi utilizatori pe zi.

Istoria bike-sharing-ului datează din 1965, dar un format viabil a apărut la mijlocul anilor 2000, datorită introducerii tehnologiei informaţiei. Nevoile actuale din oraşele supra-aglomerate, valorile în creştere ale poluării la nivel global, tendinţa de sendentarism sau crearea unor sisteme de transport alternative şi eficiente sunt câteva din problemele la care bike-sharing-ul se regăseşte la nivel de soluţie şi poate răspunde concret la acestea.

În prezent, 13 dintre cele mai mari companii de bike-sharing din lume se află în China (în Beijing rulează nu mai puțin de 650.000 de biciclete aparținând programelor de bike sharing), Paris, pe locul 5, are 21.000 de biciclete, Londra, pe locul 12, are 16.500 în condițiile în care acestea nu au încă Smart Bike Sharing ci sistemul clasic.