La întrebarea care a fost cel mai mare impact asupra cheltuielilor de Crăciun, jumătate dintre respondenți au menționat creșterea prețurilor la alimente iar circa 43% au indicat creșterea prețurilor la utilități (gaze, întreținere, electricitate).
Bugetul pentru cadourile de Sărbători? - 57% dintre respondenți au răspuns că vor cheltui sub 500 de lei iar un procentaj de 28% își propun să cheltuie între 500 și 1.000 de lei. Procentul celor care vor să cheltuiască mai mult de 2.000 de lei este relativ mic, de doar 4,4%.
În privința sursei banilor pentru această perioadă, 41% susțin că strâng bani din timp iar 40% cheltuie din salariul din luna curentă. Un număr mai mic de respondenți cheltuie de pe cardul de credit/overdraft (7% dintre respondenți), din prime/bonusuri (7%) și circa 5% se împrumută de la rude sau prieteni.
Cele mai multe dintre plăți, peste 56%, vor fi făcute cash, 26% dintre respondenți folosind un card de debit și 11% cu cardul de credit. Procentaje mult mai reduse susțin că vor plăti cu ceasul sau cu telefonul.
BRDG3 Capital își lansează platforma de investiții și fondul care conectează Marea Britanie la companii din Europa de Est
Mall-urile rămân destinația preferată pentru cumpărăturile de sărbători (45% dintre respondenți), iar producătorii locali urcă pe locul doi (circa 22% dintre respondenți), devansând cumpărăturile online (17,43%).
Indiferent dacă reușesc sau nu să pună bani deoparte, peste 60% dintre cei chestionați își planifică din timp lista de cadouri și încearcă să se încadreze în bugetul planificat în timp ce 34% dintre respondenți cumpără sporadic în decembrie, în funcție de oportunități.
În ceea ce privește bradul de Crăciun, 54% dintre cei chestionați aleg un brad artificial și 20,75% își cumpără brad natural. Pe de altă parte, peste 17% dintre respondenți susțin că nu fac brad de Crăciun și un procentaj redus, sub 8% vor cumpăra brad la ghiveci.
Bugetul pentru brad va fi scutit de către 31% dintre respondenți, care au cumpărat deja din anii trecuți brad artificial. Alți 23% dintre respondenți vor aloca între 60 și 150 de lei pentru cumpărarea unui brad, 15,5% vor cheltui între 30 și 60 de lei iar sume mai mari de 150 de lei vor cheltui pe brad 14% dintre cei chestionați.
Podcast Fabricat în RO | Valentina Vozniuc, Expert Mind: Intraprenoriat, fiscalitate și decizii corecte în business
Sondajul a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de circa 1.200 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet.
53% dintre respondenți sunt salariați, 75% locuiesc la oraș și peste 27% au studii superioare.