“Având în vedere că veniturile din primul semestru au aproximativ aceeași valoare cu cifra de afaceri realizată pe tot parcursul anului trecut, ne dorim și ne așteptăm ca în semestrul doi să triplăm numărul comenzilor și al încasărilor.”, spune Ionuț Radu, fondator Librex.

În proximitatea închiderii primului semestru și la zece ani de la înființare, Librex a atins, de asemenea, borna de două milioane de cărți vândute.

Conform cifrelor interne, aproximativ 1,3 milioane din cărțile vândute, respectiv 66%, au fost semnate de autori străini, ceea ce înseamnă că, din trei cârți vândute de Librex, una este semnată de un autor român.

Autorii români cei mai căutați de către clienții Librex au fost: Dumitru Constantin Dulcan, Ileana Vulpescu, Irina Binder și Ioana Chicet-Macoveiciuc.

Autorii străini cei mai căutați de către clienții Librex au fost: Neale Donald Walsch, John C. Maxwell, Robert T. Kiyosaki, Anna Todd, Sven Nordqvist, Dan Brown.

Aproximativ 40% dintre comenzi (cca 800.000) au fost plasate, de-a lungul timpului, din București, următorul oraș fiind Clujul, cu aproximativ 10% din total (cca 200.000). Restul celor 50% dintre comenzi provin din restul țării, drept rezultat al investițiilor susținute de Librex în campanii de oferte și de promovare în online, precum și datorită serviciului de transport gratuit oferit în perioada martie 2020 – aprilie 2021, serviciu oferit pe tot teritoriul țării.

“Am pornit Librex din dorința de a aduce librăria la ușile românilor din toată țara și, implicit, cu aspirația de a îi încuraja pe cât mai mulți să ne împărtășească pasiunea pentru citit. Au fost zece ani plini de provocări, în care am traversat o criză economică și o pandemie, dar și de evoluție și realizări, pe care le prețuim cu atât mai mult în contextul în care Librex este o companie 100% românească și cu un singur acționar. Le mulțumim, așadar, tuturor clienților și partenerilor pentru încrederea oferită.”, spune Ionuț Radu, fondator Librex.

  • Prima comandă plasată pe siteul Librex a venit de la un bucureștean din cartierul Titan, respectiv cartea Mama și copilul, de Emil și Herta Căpraru.
  • O persoană din Sânnicolau Mare, județul Timiș, a comandat cele mai multe cărți în cadrul unei comenzi, respectiv 234.
  • Cea mai mare valoare a unei comenzi plasată de un client persoană fizică: 5485 lei. Comanda a fost plasată din Moroeni, județul Dâmbovița și a însumat 164 de cărți.
  • Cea mai mare valoare a unei comenzi plasată de un client persoană juridică: 8909 lei. Comanda a fost plasată din București.

Cele mai vândute zece titluri

  1. Conversații cu Dumnezeu. Set 3 volume, de Neale Donald Walsch.
  2. Arta conversației, de Ileana Vulpescu
  3. Cel mai bogat om din Babilon, de George S. Clason
  4. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, de Yuval Noah Harari
  5. Tată bogat, tată sărac, de Robert T. Kiyosaki
  6. Prietena mea genială, de Elena Ferrante
  7. Inteligența materiei, de Dumitru Constantin Dulcan
  8. Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale, de John C. Maxwell
  9. Studiul China, de T. Colin Campbell
  10. Jamila Cuisine. Cele mai iubite rețete, de Geanina Staicu – Avram