Conferința anuală Project Management Institute România, are loc la Hotel Marshal Garden din București, Sala Panoramic, avându-l ca invitat special pe Lee Lambert, fondator al renumitei certificări PMP și membru al organizației la nivel internațional.

Project Management Institute România promovează managementul de proiect și profesia de manager de proiect în toate sectoarele economiei, în mediul de afaceri și mediul academic, creează un nivel profesional de cunoaștere a metodelor și metodologiilor PMI.

Conferința va consta în discuții aplicate despre importanța managementului de proiect, ca și tactici și strategii pe care le putem aplica cu toții, în orice domeniu.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul conferinței, disponibil aici: https://conference.pmi.ro/

În cadrul conferinței PM Perspectives, pe lângă invitatul special, vor fi prezenți atât speakeri internaționali :John Bax - coach, Ivan Moreira - expert în AI și agilitate organizațională, George Avramescu - educator financiar, cât și invitați activi în domeniul managementului de proiect: Lucia Stoicescu - CEO MindIT, Constantin Tiștea - antreprenor, Sorin Cristian Niță - profesor universitar, Octavian Mihalcovici - director Flex, Cristian Vlădoiu - leader, Pathos Leadership Mihai Olaru - Scrum trainer, Dragoș Gavrilescu - co-founder Design Thinking Society, Adriana Bran - director IT Mega Image, Roxana Stăneiu - People Director MindIT, precum și lideri ai comunității de management de proiect din România:Simona Bonghez, lie Drăgan și Narciss Popescu - formatori și susținători activi ai managementului de proiect.

Pe lângă o retrospectivă a evoluției managementului de proiect până astăzi, participanții sunt invitați să se alăture grupurilor de lucru din cadrul conferinței și să participe la dezbateri pe teme actuale, alături de profesioniști în domeniu. În plus, vor (re)descoperi exemple de bune practici prezentate de manageri ale unora dintre cele mai atractive proiecte din România (dăruim viață construind spitale, legăm comunități construind poduri suspendate).

PMI este prezent în întreaga lume prin filiale locale conduse de voluntari și funcționează ca un hub pentru managementul proiectelor.

Prin colaborare, educație și cercetare la nivel global, PMI reunește peste trei milioane de profesioniști din întreaga lume, pregătindu-i pentru “project economy”: economia centrată pe proiecte. Project Management Institute (PMI) are mai mult de 300 de comunități locale în 214 țări și teritorii din lume, 650.000 membri și 14.000 voluntari.

PMI România Chapter este o organizație subsidiară a PMI și are ca scop pregătirea organizațiilor și a oamenilor pentru a lucra mai inteligent într-o lume dinamică și în continuă schimbare, aplicând principii de project management.