Acest articol a fost publicat ca o scrisoare săptămânală către cititorii newsletter-ului start-up.ro, în secțiunea Nota Redacției, în data de 7 august. Te poți abona aici.


E greu să atragi atenția oamenilor astăzi. Vineri parcă ne certam online despre taxe și impozite, sâmbătă am discutat despre trapperul Gheboasa la Untold, iar la ora la care scriam această scrisoare era luni dimineața și comentam despre cum Armin van Buuren încă nu a terminat setul său în ultima zi a festivalului. Dar în această ultimă scrisoare înainte de vacanța de vară a acestui newsletter, aș vrea să reiau subiectul presupuselor măsuri fiscale pregătite de Guvern.

De ce presupuse? Pentru că personal încă sper ca proiectul “scăpat” în presă să fi fost doar un test pentru a vedea cum reacționează antreprenorii și populația. Mă aștept ca din măsurile propuse să rămână doar o parte din ele. Dar chiar și așa, mă întorc la primele rânduri ale scrisorii mele - gradul de atenție. Și predictibilitatea.

Nimic nu este mai important pentru acestea decât predictibilitatea. Iar tocmai aceasta este lipsa majoră a acestor propuneri.

E luna august. Unii dintre voi sunteți în concediu, unii antreprenori sunt plecați să se relaxeze, alții sunt pe baricade în continuare. În luna august deja planurile pentru anul care vine sunt făcute cât de cât. Știi ce venituri previzionezi pentru finalul anului, știi ce vei face cu acele venituri, te-ai gândit cum să investești. Bazându-te pe aceste estimări poți să vezi dacă iei o nouă linie de credit, dacă investești, dacă angajezi, ce mesaje transmiți angajaților.

Atunci când vine o schimbare fiscală în luna august, toate aceste lucruri se duc la coșul de gunoi. Pentru că procentele acelea au diavolul în detalii. O mărire de câteva procente înseamnă poate eliminarea unei investiții, oprirea angajărilor sau, mai rău, disponibilizări.

“Dar de ce nu te-ai gândit la asta, antreprenorule?”.

Ei bine, pentru că antreprenorul se bazează pe datele existente și pe previziuni. El sau ea pot lua în calcul o reducere a economiei sau un climat favorabil sau nu. Dar nu poate lua în calcul o decizie bruscă a statului care deja influențase taxele și impozitele în același an.

“Dar de ce nu te descurci, antreprenorule?”.

Se descurcă. Antreprenorii reușesc să treacă peste multe lucruri, doar au trecut peste o pandemie, de exemplu. Dar după 3 ani haotici, uneori e nevoie să poți planifica pe 2-3 ani ca să știi ce investiții să faci. Cum să-ți asumi ca antreprenor o investiție acum? Nu ai cum. Cum să-ți asumi că vei avea un an de pierdere ca să te ridici apoi, prin intermediul investițiilor? Nu ai cum. Trebuie să ții baricadele, să refaci toate calculele, să nu ai nicio certitudine.

“Dar tu ai bani antreprenorule”.

Aici e unul dintre lucrurile acelea greu de citit de publicul general și ușor de folosit de politicieni. Poți să vezi o cifră de afaceri și să vezi bani mulți acolo. Dar nu realizezi că acolo intră salarii, investiții, taxe, toate lucrurile de zi de zi. Când o firmă are o cifră de afaceri de 400.000 de euro, să zicem, nu are 400.000 bani pe jos, ci un rulaj de această dimensiune. Care poate fi influențat negativ de măsuri luate peste noapte.

De 3 ani jumătate antreprenorii așteaptă predictibilitate. Așteaptă nu taxe mai mici, ci să le zică cineva: acesta este planul nostru de mărire a taxelor în următorii 4-5 ani. Ca măsurile fiscale să aibă aceeași viteză cu modul în care o afacere funcționează și face proiecții.

Dacă de mâine cineva zice că pâinea nu mai e 4 lei ci 12 lei, lumea va protesta. Dar dacă peste 5 ani pâinea va fi 12 lei vom uita de unde a pornit. Așa și cu taxele și impozitele.

Antreprenorii nu vor mult. Vor doar să știe la ce se așteaptă. Guvernul funcționează astăzi ca o pandemie. Una care nu anunță venirea și care lovește fără discriminare, fie că vorbim de industria IT, de agricultură sau de micile afaceri.

În acest context, cereți predictibilitate și dacă sunteți antreprenori, nu rămâneți muți. Spuneți-vă părerea, anunțați-vă, fiți o forță.