Samsung a anunțat de curând lansarea telefonului Galaxy Z Flip 5G, unul dintre cele mai elegante și compacte smartphone-uri pliabile 5G disponibile în prezent pe piață.
Aici poți urmări review-ul start-up.ro la Samsung Galaxy Z Flip.
Producătorul de gadgeturi a intrat într-un parteneriat cu Fashion Days pentru lansarea unei colecții de modă inspirate de Galaxy Z Flip 5G, în care telefonul devine piesa centrală, accesoriul care completează perfect o ținută.
Prêt-à Z Flip, prima colecție de modă inspirată de un telefon Samsung, este deja disponibilă pe fashiondays.ro. Pentru a crea Prêt-à Z Flip, stiliștii Fashion Days au pus în valoare trei noi stiluri vestimentare, însuflețite de flexibilitatea, designul compact și culoarea fashionable ale lui Samsung Galaxy Z Flip 5G.
”Ideea de la care am pornit a fost să creăm o colecție inspirată de cel mai cool telefon din portofoliul nostru, care nu doar că oferă o experiență mobilă cu totul unică, dar se poate transforma într-un fashion statement, atunci când este parte integrantă dintr-o ținută atent aleasă. Am ales să ne parteneriem cu Fashion Days, curatorul oficial al acestei colecții și unul dintre cei mai importanți retaileri de fashion din România”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing și Online Business Samsung România & Bulgaria.
“Este o piesă cu un design unic și inovator, iar acesta a fost punct de pornire pentru colecția formată în mare parte din piese ale unor creatori autohtoni, disponibile în secțiunea noastră dedicată, Romanian Corner. Am mers pe ținute statement, dar versatile, care conturează un look actual, accesorizat de touch-ul bronze al noului telefon“, a declarat Raluca Monac, Head of Brand Marketing Fashion Days.
Campania ce are în prim plan colecția inspirată de Galaxy Z Flip se desfășoară exclusiv online, pe canalele de social media owned Samsung și Fashion Days.
Colecția poate fi accesată aici: https://www.fashiondays.ro/s/colectia-pret-a-z-flip/.
În plus, utilizatorii Samsung pot participa la un concurs dedicat în aplicația Samsung Members. Aceștia trebuie să creeze un outfit inspirat de Galaxy Z Flip 5G, să-l fotografize și să îl înscrie în formularul din aplicație, iar cele mai creative ținute vor fi premiate cu 1 x Galaxy Z Flip 5G sau 10 x outfit Prêt-à Z Flip (vouchere în valoare de 700 lei, valabile pe www.fashiondays.ro și în aplicația mobilă).