Tinerii care își încep cariera și își doresc să profeseze în București se pot înscrie pe site-ul companiei până pe 25 septembrie, pentru a candida pentru unul dintre cele 20 de posturi de stagiar la Veeam în domeniile Vânzări, Marketing și Talent Acquisition.

Stagiarii vor avea un program part-time, în format hibrid, pentru care vor fi remunerați cu salarii și beneficii atractive.

Cerințele minime obligatorii pentru candidați sunt diploma de licență sau master în domeniile specifice pozițiilor vizate, vorbirea fluentă a limbii engleze, precum și cunoașterea unei alte limbi străine.

”Facem eforturi să susținem noile generații și să le facilităm tranziția din mediul universitar către piața muncii, întrucât pentru noi este important să contribuim la o comunitate profesională mai educată și mai bine pregătită. Intrarea în programul de internship Veeam poate fi o oportunitate excelentă de a face primii pași spre o carieră de succes, de a-ți face cunoscute abilitățile și de a colabora îndeaproape cu o rețea puternică de profesioniști IT și nu numai. Acestea sunt câteva dintre calitățile care definesc stagiarul ideal pentru Veeam sau pentru un viitor coleg performant din echipa Veeam, incluzând energie, spirit de echipă și abilitatea de a colabora și interacționa cu succes cu ceilalți”, spune Andrei Romanescu, Managing Director Veeam Software România și mentor în cadrul programului de internship

Practică și aprofundare a specificului domeniului IT

Timp de 2 luni, internii se vor familiariza cu compania și vor urma un curs intensiv care îi va pune la curent cu procesele de lucru din domeniile respective, urmând să primească tot mai multe responsabilități pe măsură ce aprofundează metodele.

Spre exemplu, în domeniul vânzărilor, internii vor învăța să întocmească oferte comerciale, să calculeze cotații de preț, să-și utilizeze abilitățile lingvistice pentru a relaționa eficient cu clienții și să înțeleagă în profunzime specificul vânzărilor în domeniul IT.

Programul de internship Veeam se bazează în mare parte pe proiecte concrete, care simulează situații reale de lucru într-un mediu relaxat. Internii beneficiază și de ajutorul unui mentor, care-i ghidează pe tot parcursul învățării.

Aceștia participă la workshop-uri, rezolvă o varietate probleme interesante și interacționează constant cu mentorul lor. Fiecare săptămână de internship este conectată cu diferite competențe (comunicare, managementul timpului, branding personal, colaborare, creativitate, abilități de prezentare), pentru a face mai accesibilă trecerea de la etapa de studii la primul loc de muncă.

Este al doilea an în care Veeam organizează programul de internship, de această dată compania dublând numărul pozițiilor disponibile. Ca o consecință a succesului primei ediții a programului, circa 90% dintre internii Veeam au primit oferte de lucru din partea companiei, la finalul programului de internship.

Pentru mai multe detalii despre programul de internship al Veeam și pentru a aplica la el accesați linkul următor: https://careers.veeam.com/students-and-graduates/internship.