Pe lângă lista parțială a doarelor admise pentru programul de Microindustrializare, direcția din cadrul Ministerului pentru Antreprenoriat a dat publicității și rezultatele verificărilor contestațiilor din cadrul programului Comerț și Servicii 2017.

Lista inițială fusese publicată la mijlocul lui octombrie, direcția anunțând atunci postarea unei noi liste cu dosare după expirarea perioadei de contestații și soluționarea acestora.

”Aplicanții admiși vor primi scrisori de acceptare la finanțare și vor fi programați de către Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului de care aparțin în vederea semnării contractelor de finanțare, până la sfârșitul lunii noiembrie”, spun reprezentanții direcției.

În vederea înscrierii în cadrul rogramului, operatorii economici au completat și au transmis online planul de investiții începând cu 16.08.2017 ora 10.00, timp de 10 zile lucrătoare.

Schema este valabilă de la data publicării prezentului ordin în Monitorul oficial al României până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2021. Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare a acesteia este de 199.796.000 lei.

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2017, aprobat prin Legea nr. 6/2017 a Bugetului de Stat pe anul 2017 este de 49.949.000 lei. Bugetul estimativ al schemei de minimis pentru anii 2018, 2019 și 2020 este de 49.949.000 lei/anual. Prin implementarea programului în perioada 2017-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maxim 800 de beneficiari, din care 200 de beneficiari în anul 2017.

Grantul maxim este de 250.000 de lei, cu o contribuție proprie de 10% a aplicanților.

Listă dosare program Comerț și Servicii by Oana Cosman on Scribd