Raportul a avut două obiective: primul a fost de identificare și cartografiere a start-upurilor de inteligență artificială din regiune, iar cel de-al doilea obiectiv a fost colectarea de informații despre evoluția acestora începând cu anul 2022 (stadiul de dezvoltare, rundele financiare atrase sau vizate și obiectivele viitoare).

Raportul despre startup-urile de AI poate fi descoperit aici.

Peste jumătate dintre startup-urile AI din regiune au fost lansate după anul 2020

În cadrul acestei ediții au fost identificate peste 150 de start-upuri din România, numărul crescând de la 100 la 150 față de anul trecut, și 100 de start-upuri din SEE care folosesc Inteligența Artificială

Peste jumătate dintre startup-urile identificate au fost lansate după anul 2020. De asemenea, 10% dintre startup-urile din ediția anterioară a raportului au ieșit de pe piață, mai exact, sub zece entități.

O treime dintre respondenții studiului au spus că principalul obiectiv pentru anul acesta este să atragă mai mulți clienți. Alte obiective importante ale fondatorilor sunt să atragă o nouă rundă de investiții, să își mărească echipa, să intre pe piețe noi sau să lanseze servicii și produse.

Cele mai mari provocări ale startup-urilor de AI

Peste jumătate dintre antreprenorii respondenți au atras deja investiții, iar o treime dintre startup-urile deja finanțate au obținut runde între 500.000 și un milion de euro. Peste 10% au atras sume între 50.000 și 100.000 de euro. Mai puțin de o treime dintre participanți nu au atras investiții.

Cele mai mari provocări cu care se confruntă fondatorii de start-upuri sunt faptul că nu găsesc angajații potriviți, nu reușesc să atragă finanțările de care au nevoie și nici să își asigure cash flow-ul necesar pentru a funcționa. De asemenea, consideră că este dificil să se extindă la nivel internațional și li se pare greu procesul birocratic din România și din alte țări în care sunt prezenți.

„Chiar și în fața adversității, startup-urile românești de AI/ML continuă să atragă runde substanțiale de finanțare. Potrivit unui studiu recent realizat de Activize, din cele 69,2 milioane de euro atrase cumulat de startup-urile românești în primul semestru din 2023, cele mai mari trei contribuții au venit din partea întreprinderilor AI/ML: FlowX cu 35 de milioane de euro atrași printr-o finanțare de tip Seria A, Kubeark cu un pre-seed de 2,7 milioane de euro și Veridion, absolvent al Techcelerator, cu o rundă de tip late seed de 5,5 milioane euro. Acest lucru arată clar cum companiile din acest sector, inclusiv cele înființate nu mai demult de 2020, precum Veridion, își reafirmă cu succes valoarea”, a spus Cristian Dascălu, Managing Partner Techcelerator și Partener GapMinder.

Pentru acest studiu desfășurat în perioada octombrie 2022 - ianuarie 2023 au răspuns 52 de start-upuri, în jur de 80% dintre ele fiind din România, iar restul din Grecia, Croația, Bulgaria, Macedonia de Nord și Turcia.

Vrei să te înscrii la următoarea ediție a raportului? O poți face aici.