Anul trecut, platforma Softlead a înregistrat cu 45% mai multe cerințe de implementări software comparativ cu 2020, valoarea totală a proiectelor însumând 4.158.000 de Euro (cu 26% mai mult decât perioada anterioară).
Piață software în creștere
Interesul crescut pentru activități de transformare digitală este unul validat la nivel global, așa cum reiese și din previziunile Gartner, în 2022 fiind așteptată o creștere cu 11% a investițiilor în produse software.
Perspectivă generală
Al doilea an al pandemiei a însemnat o calibrare a strategiilor de investiții, dar și repoziționarea companiilor mici și medii, care au alocat bugete pentru investiții în aplicații software care să îi ajute să eficientizeze activitățile și să crească productivitatea internă. De asemenea, tot mai multe companii consideră că implementarea unei soluții software potrivite poate fi un diferențiator important în raport cu proprii competitori.
Companiile care au ales să se digitalizeze
Conform cerințelor de digitalizare primite prin Softlead, companiile mici și medii au prezentat în 2021 cel mai mare interes pentru achiziții software, peste 50% dintre solicitări fiind atribuite companiilor cu o cifră de afaceri de până în 500.000 de Euro.
Aproximativ 17% dintre companiile care au ales o aplicație software prin www.softlead.ro au cumulat în 2020 venituri de peste 5 milioane de euro.
Interesul crescut pentru investiții în transformare digitală a avut la bază inclusiv faptul că 78.02% dintre companiile care au demarat acțiuni de achiziție software în 2021 nu dețineau nicio soluție IT care să le rezolve problemele organizaționale pentru verticala vizată.
Accesul la informare și potențialul alocării unor bugete pentru investiții în achiziții software a fost încurajat de faptul că 62% dintre companii au înregistrat creșteri ale cifrei de afaceri, profitului și numărului de angajați.
De asemenea, conform datelor Termene.ro (integrate în platforma Softlead), cele mai bune evoluții financiare ale companiilor analizate validează interesul pentru digitalizare al întregului domeniu de activitate reprezentat.
”Privit din perspectiva digitalizării, anul 2021 a fost, cu siguranță, unul dintre cei mai interesanți. Conform datelor Softlead, interesul pentru achiziții IT a debutat cu o creștere semnificativă a ofertelor, ca urmare a lansării măsurilor guvernamentale, sezonalitatea cererii fiind reluată în ultimele 3 luni ale anului, perioadă marcată de concluzii, exerciții bugetare sau analiza efectelor lipsei digitalizării din anul ce tocmai se încheia. Pentru 2022, ne așteptăm la o creștere cu minim 10% a industriei software și la o uniformizare a apetitului pentru investiții în aplicații software pentru industriile care au fost afectate de pandemie sau care au ales să direcționeze bugetele IT către alte verticale”, afirmă Alexandra Roată, Co-Founder Softlead.
Cele mai digitalizate industrii
Fabricile și companiile de producție s-au poziționat în topul domeniilor de activitate cu cel mai mare apetit de digitalizare (21.79%), fiind urmate de industriile de servicii (15.9%), construcții (11.11%), retail (10.46%), medical, transporturi și Horeca.
Comparativ cu statisticile Softlead pentru anul 2020, din topul primelor 5 industrii cu interes crescut pentru investiții în aplicații software, lipsește activitatea de distribuție.
Digitalizarea în administrația publică a scăzut semnificativ în 2021 față de anul anterior, doar 2,4% dintre cerințele de implementare fiind asociate acestui segment.
Topul aplicațiilor software cu cel mai mare apetit de implementare
În 2021, companiile au fost interesate de oferte și de implementări pentru soluții software de tip ERP (Enterprise Resource Planning) – 22,76%, gestiune (22%), CRM (Customer Relationship Manager) – 19,78%, managementul documentelor – 12,2%, organizare – 6,23%, financiar-contabilitate – 2,98%, resurse umane (HR) – 2,9%.
Bugetele alocate pentru digitalizare
Conform datelor Softlead, bugetul mediu alocat digitalizării prin aplicații software a fost de 10.840 de euro, iar cel mai complex proiect a fost cotat la peste 65.000 de euro.