Aspectul esențial al flexibilității lui Project Sophia este posibilitatea de a modifica în mod substanțial biroul, acesta fiind capabil să suporte până la 13 module separate pentru un nivel avansat de personalizare.

Acest lucru permite fiecărei secțiuni să fie configurată cu o serie de componente specifice fiecărui tip de sarcină, cum ar fi ecrane secundare, instrumente de monitorizare a sistemului, panouri de taste rapide cu ecran tactil, tablete grafice și unități de mixare audio sau chiar plăci de captură externe, astfel încât setup-ul utilizatorului să poate fi reconfigurat în câteva secunde pentru fiecare activitate în parte.

„Project Sophia este viziunea noastră de viitor asupra unei configurații multifuncționale pentru gaming și lucru, care răspunde nevoilor foarte diferite ale varietății de scenarii de utilizare a PC-urilor, eliminând nevoia de a folosi mai multe spații de lucru”, a declarat Richard Hashim, VP of Growth la Razer. „Sistemul modular interschimbabil le permite utilizatorilor să-și reconfigureze rapid biroul cu o flexibilitate incredibilă, adaptându-l nu doar pentru a se potrivi sarcinilor curente, ci și preferințelor particulare ale utilizatorului. Acesta este viitorul stației de luptă.”

În centrul Proiectului Sophia se află un PCB personalizat echipat cu componente de bază de ultimă generație, inclusiv cel mai recent procesor Intel și GPU NVIDIA pentru a face față sarcinilor care necesită cele mai multe resurse.

Pentru a optimiza spațiul de pe birou, toate acestea sunt instalate într-un șasiu subțire care se fixează magnetic sub blatul mesei din sticlă, șasiu ce poate fi la fel de ușor detașat pentru a instala noi upgrade-uri, permițând utilizatorului să își creeze rapid sistemul necesar pentru fiecare sarcină în parte.

Modulele au fost concepute pentru toate tipurile de utilizatori, creatorii de conținut putând introduce digitizatoare cu ecran tactil, tablete și instrumente creative pentru a eficientiza hotkey-urile și comenzile macro, în timp ce gamerii se pot concentra pe module pentru sunet de înaltă fidelitate și performanță vizuală uluitoare prin adăugarea unui sistem THX Surround Sound și a unui monitor cu rată de refresh ridicată.

Streamerii pot transforma Project Sophia într-o configurație completă pentru live streaming, cu cameră, microfon și unitate de control a streamului, în timp ce utilizatorii care caută un mediu de lucru mai eficient își pot desfășura activitățile ce necesită multitasking în mod eficient și confortabil cu un modul de hotkey-uri de productivitate, încărcător wireless și un încălzitor de pahare.

Pentru o personalizare mai bună și o experiență completă, biroul spațios este dotat cu LED-uri care pot fi sincronizate cu ecosistemul Razer Chroma™ RGB și este echipat cu un afișaj OLED de ultimă generație care dispune de pixeli auto-iluminați și de cele mai noi tehnologii pentru a asigura o imagine luminoasă și clară pentru o experiență de vizionare supremă în 65”.

Totodată, Razer a anunțat și Enki Pro HyperSense, un scaun de gaming avansat care încorporează tehnologie haptică de înaltă fidelitate, permițându-le utilizatorilor să experimenteze o nouă dimensiune a jocurilor. Bazat pe designul popular al scaunului Enki Pro, Enki Pro HyperSense dispune de o unitate de feedback haptic dezvoltată împreună cu D-BOX pentru a oferi cel mai realist feedback în timpul jocului și, de asemenea, modelul integrează o tetieră Chroma RGB care le permite utilizatorilor să personalizeze aspectul scaunul în timpul utilizării.

„Cu Enki Pro HyperSense, Razer și D-BOX au construit cel mai avansat scaun de gaming de până acum”, a declarat Sébastien Mailhot, Președinte și CEO al D-BOX. „Eforturile noastre combinate au dus la crearea unui produs care transformă fizic experiența jocurilor, a filmelor și a muzicii prin utilizarea feedback-ului haptic de înaltă fidelitate. Atenția de neegalat a Razer pentru detalii și design-ul revoluționar, alături de experiența de neegalat a D-BOX în tehnologia haptică, pun bazele următoarei generații de divertisment inovator la domiciliu.”

Cu suport nativ pentru peste 2.200 de jocuri, filme și piese muzicale, inclusiv jocuri precum F1 2021, Forza Horizon 5 și Assassin's Creed Valhalla, jucătorii nu numai că vor putea simți fiecare colț de pe pistă, dar se vor simți cu adevărat învăluiți de mediul din joc datorită feedback-ului fizic oferit de tehnologia haptică Enki Pro HyperSense. Chiar și jocurile care nu comunică în mod direct cu software-ul scaunului pot fi rulate cu feedback haptic prin Direct Input Haptics, unde controller-ul, tastatura și mouse-ul vor genera feedback fizic atunci când sunt utilizate.

Feedback-ul haptic nu se limitează doar la jocuri, deoarece consumul media beneficiază și de un strat suplimentar de imersiune, multe dintre cele mai populare platforme de streaming fiind compatibile în mod automat cu sistemul haptic. Privitorii, respectiv ascultătorii, se vor bucura de o mai mare profunzime, deoarece muzica, efectele sonore și coloanele sonore pot fi nu doar auzite, ci și simțite.

Enki Pro HyperSense este alimentat de un motor haptic avansat care a fost dezvoltat pentru a simula o serie de vibrații, texturi și mișcări. Cu 65.000 de variații haptice, are un feedback tactil cu o forță de accelerare de +/- 1 G și poate crea 1,5 țoli (3,8 centimetri) de mișcare în timpul înclinării. Sincronizarea în timp real se asigură că toate feedback-urile sunt livrate imediat, cu un timp de răspuns de până la 5 ms.

Enki Pro HyperSense se bazează pe caracteristicile premiate care au făcut ca modelele anterioare ale scaunului de gaming Enki să fie preferate. Acesta optimizează punctele de contact ale corpului printr-un șezut larg al scaunului de 22 inchi, un spătar cu o arcuire de 100 de grade în dreptul umerilor și un suport lombar arcuit încorporat - oferind o distribuție optimă a greutății și o bază ideală pentru o integrare HyperSense atotcuprinzătoare. Rezultatul este un scaun care combină cel mai bun feedback haptic cu un confort prelungit, pentru o experiență de joc extrem de captivantă, ce duce gamingul la următorul nivel.

Folosind cele mai noi tehnologii, atât Project Sophia, cât și Enki Pro HyperSense adaugă noi dimensiuni oricărui spațiu de joc și de lucru, oferind o privire asupra viitorului setup-ului de acasă. Proiectul Sophia și Enki Pro HyperSense fac parte din procesul continuu de expansiune a ecosistemului Razer, care include și noul program Razer Chroma Smart Home.