Programul Technovation - cea mai mare competiţie globală de tehnologie care se adresează exclusiv fetelor cu vârste cuprinse între 10 - 18 ani – ajunge în acest an și în țara noastră, iar doritoarele se pot înscrie în mod gratuit. Technovation le oferă fetelor oportunitatea de a învăţa abilităţile necesare pentru a deveni anteprenoare în tehnologie.
În perioada competiţiei de tehnologie, fetele învață să identifice o problemă în comunitatea lor și să creeze o aplicație de mobil ce vine ca o soluție pentru problema identificată. Apoi, învață cum să comunice ideea și să o transforme într-un business.
Technovation Challenge se defăşoară în cinci etape în 2017
- Team & Concept - formează o echipă de maximum 5 fete si identifică o problemă în comunitatea din care fac parte;
- Tehnologie - învață să programeze în echipă o aplicație de mobil folosind cursurile de pe platformă (fetele învată să programeze indiferent dacă au mai facut sau nu asta, fiind coordonate de un mentor);
- Antreprenoriat - crearea unui business plan și a unui plan de marketing care să lanseze ideea şi aplicația de mobil;
- Pitch - învață să prezinte proiectul, să spună povestea acestuia în cadrul unui video pitch;
- Trimitere proiect - finalizează componentele necesare trimiterii proiectului și participă în competiție.
Echipele de lucru aleg doar una dintre cele 6 teme disponibile, care să se încadreze într-una dintre categoriile: Poverty, Peace, Environment, Education, Health, Equality. Aceasta trebuie să fie o temă potrivită pentru dezvoltarea aplicaţiei şi a business plan-ului. La final, cele mai bune aplicaţii vor fi prezentate în cadrul World Pitch Summit (7 - 11 august), iar echipele câştigătoare vor primi premii în bani. Festivitatea de premiere va avea loc în San Francisco.
De ce să participi la Technovation
Din 2009, peste 10.000 de eleve din 78 de țări s-au implicat în acest proiect. Cu ajutorul mentorilor și profesorilor, acestea au realizat aplicații de mobil care au rezolvat nu doar probleme locale, ci și globale.
În urma participării la programul Technovation, 78% dintre studenți au dezvoltat un interes mai mare faţă de domeniul IT, 70% dintre aceştia au fost mai interesați de antreprenoriat, iar 67% s-au implicat mai mult în crearea planurilor de afaceri.
În România, programul Technovation este adus de asociația Adfaber, care a mai promovat și proiecte precum Kids in Tech sau Hour of Code, care încurajează copiii și tinerii români să învețe să programeze.