S-au scris nenumărate articole pe tema asta, iar soluțiile sunt multe, însă dacă nu știi ce să alegi poți arunca un ochi mai jos.

Social Jukebox

Este extrem de util pentru că automatizează un proces destul de migălos, cel de programare a postărilor. Știe singur orele la care trebuie să publice și se asigură că reach-ul e maxim. După ce ți-ai creat postările, le bagi în Jukebox și îl lași să-și facă treaba. Ca orice lucru bun însă, el nu vine pe gratis. Are cinci planuri tarifare din care poți alege, în funcție de nevoile tale.

Canva

Platforma se asigură că vei fi cel care va atrage atenția primul pe rețelele sociale prin intermediul imaginilor sau al prezentărilor. Canva te ajută să creezi conținut vizual atractiv și să trimiți diverse oferte, promoții, invitații care să ia ochiul oamenilor și potențialilor clienți. Există chiar și aplicație de iPad pentru Canva și dispune și de o librărie de creații vizuale din care poți alege.

Mention

Este una dintre cele mai bune metode prin care poți fi la curent cu tot ceea ce se întâmplă pe social media, indiferent dacă este vorba de compania ta, de concurență, sau chiar de industria ta. Ca un bonus, Mention îți arată care sunt influencerii din branșa ta, astfel îți poți orienta cum trebuie campaniile de pe rețelele sociale.