uberGREEN e serviciul oferit de compania de ridesharing prin care clienții vor putea comanda mașini electrice 100%. Acest lucru se va întâmpla în România de la începutul anului viitor, a anunțat șeful Uber pentru Europa de Est la Digital Romania International Forum II.
Utilizatorii Uber, în număr mare în cele patru orașe din România unde serviciul este activ, vor putea observa în aplicație o nouă mențiune, pe lângă UberX, Uber Premium și Uber Black. Prețul va fi unul egal cu cel de la UberX, dar serviciul va avea un număr limitat de mașini.
uberGREEN a fost deja testat în Paris, Portugalia, Africa de Sud și Elveția. În momentul acesta Uber are zeci de mii de clienți în România. Totodată, București va fi primul oraș din Europa Centrală și de Est cu uberGREEN.
“Bucureștiul este faimos pentru arhitectura, viața culturală și mâncarea deosebită. Din păcate, în același timp este faimos și pentru traficul său. Ne dorim să fim partenerii autorităților și ai organizațiilor de mobilitate urbană din Uniunea Europeană. România este una dintre cele mai importante țări din UE și vrem să continuăm aici dialogul despre viitorul transportului cu comunitățile locale. Mă bucur să vă anunț astăzi că, până în ianuarie, vom introduce în București UberGREEN - un serviciu care oferă 100% mașini electrice. Este un serviciu disponibil și în alte capitale europene, precum Lisabona sau Paris. București va fi primul oraș din CEE cu UberGREEN. Suntem hotărâți să definim viitorul mobilității urbane - dar nu o putem face singuri. Vrem să fim parte a soluției și putem face asta doar lucrând împreună”, a declarat Pierre-Dimitri Gore-Coty, vicepreședintele UBER pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, prezent la București în cadrul evenimentului Digital Romania International Forum.
Dacă vrei să descoperi poveștile șoferilor parteneri Uber și a noastră, din acea postură, poți citi în cadrul proiectului #OamenidinUBER.
Ultima măsură pe care a introdus-o Uber în România este posibilitatea de a plăti cash pentru utilizatorii noi. Pentru a încuraja utilizatorii care folosesc numerar să plătească cu cardul, UBER a încheiat un parteneriat cu BCR pentru cardurile VISA, prin care utilizatorii care plătesc cu numerar primesc cinci călătorii gratuite dacă încarcă în aplicație un card BCR Visa, inclusiv un card prepaid, în premieră pentru România.