Știm că ideile de business fără pasiune și implementare nu au nicio valoare, dar dacă pui osul la treabă în 2018, s-ar putea să-ți iasă. Ceea ce trebuie să facă orice antreprenor cu experiență sau în devenire e să se uite la trendurile care vor crește în anul care vine.
Iată câteva domenii și industrii care vor crește și în care vor fi oportunități, potrivit “The Balance”.
Idei de afaceri - realitatea virtuală
Domeniul acesta crește pe zi ce trece și, potrivit statisticilor, în 2020, piața aceasta va ajunge la 40 de miliarde de dolari. Nu trebuie să construiești dispozitive de realitate virtuală, pentru că această zonă este deja acoperită de marii producători, dar poți să te lipești pe nevoile pieței. Cea mai mare problemă este astăzi absența conținutului, așa că te poți axa pe crearea de conținut pentru realitatea virtuală.
Se pot crea filme în 3D, chiar și unele mai scurte, prezentări în turism cu ajutorul realității virtuale (dacă ai o agenție de turism poți să folosești această tehnologie pentru a te promova la târguri de profil), gaming, training-uri specializate sau meditație. Dacă ești specialist în meditație, fitness sau yoga, poți să te asociezi cu un specialist în realitatea virtuală pentru a crea conținut.
Skill-uri profesionale
La mare căutare sunt acele skill-uri și specializări care, până acum 28 de ani, se dezvoltau în școlile profesionale. Fie că vorbim de sudură, instalații, feronerie, manufactură, reparații în domeniul căldurii și aerului condiționat, lucrul cu metalul sau oțelărie, toate aceste zone nu sunt destul de bine acoperite. Și ai două opțiuni. Dacă ai deja o afacere în acest domeniu, investește în formarea oamenilor, pentru că sunt la mare căutare. Poți investi într-o școală profesională privată pentru anumite domenii cum ar fi cele de mai sus. De asemenea, cu ajutorul unei asemenea școli îți asiguri continuitatea. Poți să pui în contract faptul că elevii vor lucra pentru tine măcar doi ani pentru a-ți recupera investiția. Ceea ce am ignorat mulți ani revine, iar afacerile în domeniile profesionale și industriale au nevoie mare de specialiști.
Idei de afaceri - servicii pentru copii
A fost o avalanșă de grădinițe private, de cursuri pentru cei mici, dar lucrurile nu se încheie aici. Fie că e vorba de aplicații pentru copii sau servicii de comunicare cu grădinița, oportunități există. Poți aborda domeniul de educație informală, cursuri de artă sau evenimente, meditații organizate la obiectele importante sau educație prin sport.
Construcții și renovări
Nu sună deloc sexy, dar construcțiile și renovările sunt un trend important. Oamenii dau din ce în ce mai mare importanță modului în care arată casa lor, se investește în tehnologii noi, mai economice. Dacă ai o firmă care e la curent cu aceste lucruri și dacă reușești să aduni în jurul tău specialiști care să creeze case eco-friendly, s-ar putea să ai succes. Mai ales dacă știi să prezinți avantajele clienților și ei vor înțelege importanța unui acoperiș solar, în dauna unuia clasic. În plus, poți monta astfel de case cu sisteme inteligente, de tip smart home, la mare căutare acum. Un parteneriat cu un distribuitor tehnologic te va ajuta să-ți optimizezi fluxul de muncă.
Programarea
Și în 2018 programarea și software development-ul rămân în topul lucrurilor la mare căutare. Se caută programatori în România, iar piața a crescut mai mult decât poate să dea sistemul universitar, așa că școlile de programare sunt un trend important. În plus, firmele de software development de calitate încă se caută, mai ales dacă reușesc să combine acest lucru și cu o consultanță, cu online marketing sau cu social media.