2018 a început cu un nou set de reguli privind plata TVA, prin intrarea în vigoare a mecanismului TVA split. Chiar dacă acesta vizează doar companiile aflate în insolvență sau care au datorii la plata TVA, în realitate, obligațiile tuturor plătitorilor de TVA au devenit mai complexe începând cu 1 ianuarie.
Astfel, pe lângă obligația de a verifica dacă furnizorii lor au un cod valid de TVA, dacă acest cod a fost declarat inactiv și dacă aplică TVA la încasare, companiile trebuie, începând de anul acesta, să verifice și dacă acești furnizori aplică plata defalcată a TVA.
Îndeplinirea tuturor acestor obligații atrage costuri și resurse suplimentare, care sunt uneori ignorate de contribuabili, fiind mari consumatoare de timp și o povară pentru angajați. Nerespectarea obligațiilor atrage însă sancțiuni considerabile, care pot ajunge până la 100% din valoarea TVA, așa cum s-a dovedit în nenumărate inspecții fiscale. Există totuși soluții care, prin utilizarea tehnologiei, pot simplifica semnificativ efortul companiilor și pot reduce timpul alocat acestor operațiuni de verificare.
“Echipa noastră de consultanți fiscali a dezvoltat aplicația EY VAT Check, pentru a sprijini companiile să se conformeze mai ușor noilor reglementări privind TVA split.”, a spus Alex Milcev, partener EY România
EY VAT check permite utilizatorilor să verifice simultan și în toate bazele de date ale ANAF dacă furnizorii și beneficiarii:
1. sunt înregistrați în scopuri de TVA în România
2. au un cod de TVA care nu este valid
3. aplică TVA la încasare
4. aplică plata defalcată a TVA
EY VAT check poate verifica atât tranzacțiile curente, cât și pe cele precedente, funcționează independent de sistemul ERP al companiilor și poate fi folosită imediat, fără costuri de adaptare. Pentru utilizarea EY VAT check, utilizatorii trebuie doar să încarce o listă cu codurile de TVA ale partenerilor, sau, și mai simplu, declarația 394. Aplicația afișează apoi toate informațiile necesare despre furnizori și beneficiari, astfel încât utilizatorii să se poată conforma ușor sistemului TVA split.
EY VAT Check poate fi accesată aici: http://www.eyromania.ro/TVA