Compania a fost lansată în 2015, de către Norris Koppel, ca primul cont curent administrat 100% de pe mobil. Povestea din spatele aplicației Monese este destul de des întâlnită, mai ales în cazul imigranților. Când Norris Koppel s-a mutat din Estonia în Marea Britanie, nu avea un raport de credit în Marea Britanie sau facturi de utilități prin care să dovedească adresa, astfel că solicitarea unui cont bancar i-a fost imediat respinsă. Fără un cont bancar, i-a fost aproape imposibil să-și primească salariul sau să închirieze un apartament.
Potrivit lui Marcus Exall, prezent pe scena Future Banking, persoanele nebancarizate sau care, din diverse motive, inclusiv cel al sărăciei, nu folosesc sau nu pot să folosească serviciile financiare online, ajung să plătească chiar și cu 1.000 de lire mai mult decât utilizatorii obișnuiți pentru cumpărăturile care le fac de-a lungul anului, iar obiectivul Monese este de a reduce acest decalaj. În acest moment, la nivel mondial sunt 2 miliarde de persoane în această situație și 138 de milioane de persoane în Europa.
În prezent, persoane din întreaga Europă își pot deschide în doar 3 minute un cont curent în Marea Britanie, fără restricțiile impuse de băncile tradiționale. După instalarea aplicației pe telefon este nevoie doar de prezentanrea unei fotografii a actului de identitate (pașaport, de cele mai multe ori). Aplicația are în prezent 45.000 de utilizatori români, majoritatea fiind români care au un loc de muncă în Marea Britanie. Exall a precizat că în România - aplicația este disponibilă și în limba română – sunt 4.000 de utilizatori.
"Am vrut să le oferim utilizatorilor o aplicație care să le permită accesarea cât mai facilă a serviciilor financiare. Monese nu este înregistrată ca bancă și vrem să fim o alternativă la banca tradițională. Peste două săptămâni vom lansa și primul produs de creditare", a mai spus Marcus Exall.
Aplicația Monese permite deschiderea și gestionarea unui cont curent în Marea Britanie sau un cont în zona euro. Utilizatorii nu au nevoie de o adresă locală sau un istoric de credit. Aplicația are atât o variantă gratuită, cât și una cu plata (5 euro/lună), care include 6 retrageri gratuite prin ATM, transferuri mai ieftine și depozite în numerar.
Potrivit lui Marcus Exall, 70% dintre utilizatorii Monese folosesc serviciul ca și cont principal și nu mai au alte carduri sau conturi deschise la bănci.