5G este încă o discuție teoretică pentru piață, pentru că vor mai trece ani până la implementarea acestuia. Cu toate acestea, operatorii și companiile de tehnologie se pregătesc pentru acesta, deși nu există momentan cadru legal de lansare comercială și piața încă nu este pregătită.
Testul cu 5G a fost făcut în Cluj, la Florești, prin tehnologia fixed wireless, practic internet wireless la viteze de internet prin fibră.
"Suntem prima țară europeană care aduce 5G și un test live, dincolo de demonstrațiile din Statele Unite. Clienții români pot testa diferențele dintre 4G și 5G.", a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România.
În afară de casele oamenilor, 5G a fost testat și în Carrefour Market, dar și în cadrul Primăriei Florești. 5G FWA se remarcă nu doar prin viteză, ci şi prin accesibilitatea pe care o oferă clienţilor, fiind o soluţie complementară fibrei. În plus, tehnologia elimină necesitatea instalării de cabluri – un beneficiu pentru zonele istorice și rezidențiale unde sunt restricţii în instalarea fibrei optice.
Când ar putea fi implementat?
Momentan operatorii nu au licențele de frecvențe pentru 5G. Potrivit Orange România, acest lucru s-ar putea întâmpla în a doua jumătate a lui 2019.
Maria Manuela Catrina, secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, a declarat că la nivelul Guvernului a fost pornit un grup de lucru pentru definirea strategiei pe 5G, alături de alte ministere, dar și cu autoritățile locale.
"Am vrut să învățăm și strategia noastră pentru 2020 e cea a conectivității diverse. Avem cea mai amplă rețea 4G aici în România și am vrut să menținem acest avantaj și cu 5G.", a declarat Arnaud Vamparys, vicepreședinte a rețelelor radio la Orange.
"Începem să conectăm din ce în ce mai multe obiecte la internet, precum mașinile autonome, roboții, dronele, dar și rețeaua de senzori. Avem nevoie ca 5G să fie în viața oamenilor între 2020 și 2030.", a mai declarat Vamparys.
"Până în 2025, o treime din traficul din Europa va fi susținut de rețeaua 5G.", a spus Liudmila Climoc, CEO al Orange România.
Primul pilot comercial în 2019
5G va fi esențial și pentru creșterile economice ale țărilor. "Am vrut să punem 5G peste 4G-ul deja existent. Serviciile 5G vor fi importante pentru creșterea economică a oricărei țări, pentru că vor fi esențiale pentru transformarea digitală a afacerilor.", a mai spus Vamparys la evenimentul organizat la Florești.
Potrivit acestuia, în 2019 va exista primul pilot comercial, cu primele telefoane pregătite pentru 5G. În acest moment, telefoanele existente pe piață nu suportă astfel de viteze și tehnologii.
Cum s-a desfășurat testul din România?
"Testul a început acum o lună pentru clienți, cu 15 clienți. Am testat tehnologia și la nivel B2B, cu ajutorul Carrefour Market.", a spus Yves Martin, director de marketing la Orange România.
5G e important și din prisma obiceiurilor de consum ale utilizatorilor. În ultimii 3 ani, consumul de video a crescut cu 14%, iar streaming-ul înseamnă astăzi 58% din traficul de internet al Orange România.