Din păcate (sau din fericire), noile metode propuse de compania de ride-hailing, cu motocicleta sau cu ricșa, nu sunt o souție adoptată în România, unde s-a promis încă de acum ceva timp o adevărată revoluție în traficul extrem de aglomerat.
Compania din Estonia va investi, totuși, câteva milioane bune de euro în Africa de Est pe parcursul următorilor cinci ani. Anunțul a fost făcut spre finalul acestei săptămâni de către oficialii Taxify citați de Reuters.
Taxify este deja prezent în orașe din Kenya, Uganda sau Tanzania și va continua să ofere și cursele cu mijloacele de transport tradiționale. Însă se pare că oficialii Taxify au identificat o serie de oportunități de dezvoltare pe piața de taximetrie folosind mijloace de transport populare în rândul localnicilor: motociclete și ricșe.
Cei de la Taxify au precizat faptul că au sute de șoferi în zona Africii sub-Sahariene. Compania derulează operațiuni și în Nigeria și Africa de Sud, iar numărul utilizatorilor activi de pe continentul african este de circa 5 milioane de persoane.
Înființată de Markus Villig, Taxify s-a lansat în 2013 și a devenit cea mai mare platformă de ride-hailing din Europa și Africa. În prezent, compania are peste 10 milioane de utilizatori în 25 de țări.