Google Photos este locul unde pot fi stocate toate fotografiile și video-urile, în siguranță și fără teama de a pierde din ele. Aplicația face back-up automat tuturor fotografiilor și video-urilor încărcate, gratuit, astfel încât utilizatorul va avea oricând spațiu pentru noi amintiri.
Serviciul Albume Foto (Photo Books) este disponibil în toate versiunile aplicației Google Photos: Android, iOS sau desktop.
Pentru a realiza un album foto (Photo Book) este nevoie să urmați câțiva pași:
• Asigurați-vă că aplicația Google Photos este actualizată. Accesați meniul din stânga-sus, iar acolo prima opțiune este Albume Foto (Photo Book)
• Selectați pozele care vor fi incluse în album. Se poate edita ordinea lor în album, coperta, textul care să însoțească fiecare poză, simplu și intuitiv.
• Alegeți tipul de album: cu coperți normale (18X18 cm) sau cu coperți cartonate (23X23cm)
• Finalizați comanda în meniul de Finalizarea achiziției/Check out, introducând datele de contact și adresa de livrare, iar apoi realizând plata albumului
Albumul foto poate conține până la 100 de fotografii (minimum sunt 20 de fotografii). Costul unui album este următorul:
• 60,99 lei pentru varianta cu coperți normale (pentru 20 de fotografii), iar fiecare pagină în plus adăugată costă 2,49 lei
• 106,99 lei pentru varianta cu coperți cartonate (pentru 20 de fotografii), iar fiecare pagină în plus adăugată costă 3,69 lei
• Costul de livrare este de 27,99 lei
Statistici Google Photos
• În fiecare zi, 5 miliarde de poze sunt văzute în Google Photos
• Mai mult de 3 miliarde de fotografii și video-uri au fost încărcate în Google Photos cu ocazia Revelionului 2017
• Google Photos este utilizat de mai mult de 500 de milioane de persoane în fiecare lună, și face back-up la peste 1,2 miliarde de poze și video-uri în fiecare zi
• De la lansarea PhotoScan (noiembrie 2016), oameni au scanat aproape 50 de milioane de poze