Astfel, după București, aplicația este disponibilă de astăzi, 19 februarie, și în Cluj Napoca, utilizatorii având posibilitatea de a cumpăra, de a primi și de a trimite orice doresc din și în orașul lor.
Glovo este un start up care s-a lansat în 2015 în Barcelona, fiind prezent acum în peste 79 de orașe (între care Paris, Madrid, Cairo, Istanbul și Sao Paolo) din 21 de țări de pe 3 continente - Europa, Africa, America de Sud și Centrală. Peste 80 de milioane de comenzi au fost livrate în lume prin Glovo, cu un timp mediu de livrare de 35 de minute.
“Suntem foarte încântați de faptul că am ajuns în Cluj. În afara faptului că această lansare marchează începutul expansiunii noastre în România, faptul că în Cluj-Napoca există peste 500 de startup-uri și peste 1300 de companii din zona de IT&C ne face să simțim că suntem în locul potrivit, împreună cu oameni și companii care au același ADN ca și noi. Viziunea noastră este să punem la dispoziția tuturor comoditatea pe care o aduce această tehnologie dezvoltată de noi, care conectează utilizatorul cu întregul oraș și care creează o oportunitate pentru mii de gloveri să își mărească veniturile”, declară Victor Răcariu, General Manager Glovo România.
Glovo este un marketplace care permite utilizatorilor să comande, să trimită și să primească orice. În aplicație există câteva categorii predefinite precum Restaurante, Supermarket și Farmacie, dar este posibil ca utilizatorii să comande absolut orice din orașul lor prin butonul "Orice". Mai mult decât atât, prin categoria Curier, clienții pot trimite în mai putin de o oră pachete sau plicuri în oraș, atît timp cât au mai puțin de 9 kg și încap în cutia Glovo.
Utilizatorii pot să folosească Glovo pentru a comanda cadouri sau flori care să fie livrate unui coleg sau partener de business atunci cand nu mai au timp pentru astfel de drumuri și și-au adus aminte în ultima secundă. De asemenea, îi pot cere livratorului să cumpere produse de la farmacie sau să facă cumpărăturile de mâncare de la supermarket atunci când sunt blocați cu copilul mic în casă.
În plus, serviciul de curierat permite livrarea de documente sau recuperarea obiectelor uitate acasă, la prieteni sau la birou, precum ochelari, chei și genți pentru ora de sport.
Glovo este o aplicație care îți permite să comanzi și să livrezi orice produs, din și în perimetrul orașului în care te afli. Aplicația s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018. La nivel global, aplicația are peste 2,5 milioane de utilizatori și 10.000 de parteneri.