BCR se alătură, din nou, programului StartUp Nation și propune antreprenorilor cel mai bun pachet StartUp Nation de pe piață: finanțare de 100% din ajutorul financiar nerambursabil, dobândă fixă de 4,69% pe an, cost de garantare zero.
”Dezvoltarea României este strâns legată de susținerea inovației, a încrederii în spiritul de inițiativă și de construirea unui segment puternic de antreprenori. Continuăm să susținem și să creștem implicarea BCR în programul StartUp Nation, un parteneriat public-privat de succes și un reper de bune practici în colaborarea dintre sectorul public și cel financiar”, au declarat Sergiu Manea, președintele BCR.
Potrivit acestuia, la prima ediție Start-Up Nation, BCR a acordat către 1.700 de startup-uri înscrise finanțări cu o valoare totală de 63 milioane de euro.
Propunerea BCR pentru Start-Up Nation 2019
Pentru noua ediție a programului Start-Up Nation, Banca Comercială Română vine în întâmpinarea antreprenorilor cu un pachet de servicii financiare și de sprijin în gestionarea afacerii la început de drum, unic pe piață. După acceptarea în programul guvernamental, beneficiarii pot solicita BCR cele două produse special dezvoltate de bancă în vederea susținerii afacerii: pachetul cont curent și pachetul pre-finanțare:
Pachetul cont curent îți oferă gratuitate în primele 12 luni și include:
- ZERO lei pentru serviciul BCR Alert Plus, prin care beneficiarul primește SMS sau email pentru intrările de bani și plățile efectuate în/din contul curent BCR
- ZERO lei pentru tranzacțiile efectuate prin Internet Banking – se vor plăti doar comisioanele TransFond/BNR;
- ZERO lei pentru administrarea cardului de debit;
- ZERO lei la deschiderea și administrarea lunară a contului;
- ZERO lei pentru administrarea serviciului de Internet Banking
- ZERO lei pentru încasările prin ordine de plată în sistem intrabancar (transfer BCR – BCR) și interbancar (transfer alte bănci din România – BCR)
- 23% reducere la Pachetul de semnătură electronică.
Pachetul pre-finanțare, într-un procent de 100% din valoarea alocației financiare nerambursabile obținută prin program, care include:
- Comision de acordare de 1,2 %, plătibil în 3 tranșe, începând cu prima utilizare a creditului
- Timpul de aprobare a creditului este de aproximativ 3 zile;
- Dobândă fixa: 4,69%/an, cea mai bună dintre băncile participante în program;
- Număr de documente necesare aduse de client: maxim 2 (certificat fiscal și hotărârea AGA);
- Garanție: prin programul COSME, care este ușor de accesat și nu implică niciun cost pentru antreprenori
Garanția este oferită de COSME și Fondul european pentru investiții strategice (EFSI) înființat în cadrul Planului de investiții pentru Europa. Scopul EFSI este de a sprijini finanțarea și implementarea investițiilor productive în Uniunea Europeană și de a asigura accesul sporit la finanțare.
În plus, antreprenorii care aleg BCR pentru contul curent StartUp Nation vor avea parte de beneficii suplimentare:
- O săptămână de acces gratuit în spațiul de lucru de tip co-working Mindspace din București și ulterior discounturi de 20% pentru primele 6 luni și de 15% pentru următoarele 6 luni
- 6 luni de servicii de contabilitate online gratuite, prin intermediul aplicației Keez, disponibilă și în versiunea mobile
- Ghid dedicat, cu sfaturi utile despre cum își pot pune afacerea pe drumul cel bun
- 15 anunțuri de recrutare premium gratuite, valabile timp de 12 luni + buget de promovare de 150 de euro pe OLX, cea mai mare platforma de anunturi din România
- Acces gratuit la toate evenimentele de startup organizate de Mindspace.