Coaliția pentru Educație Digitală – CED, care aduce împreună experți cu pregătire, experiențe complementare și cu o cunoaștere plurivalentă a domeniului digital, pledează pentru accesibilizarea educației cu suportul TIC și pentru dezvoltarea abilităților IT&C în rândul grupurilor eterogene de utilizatori ai tehnologiei.

CED reunește membri cu expertiză și experiență vastă în domeniul digital, organizații cu activități de impact la nivel naţional/internațional și proiecte relevante dedicate elevilor, cadrelor didactice și bibliotecarilor, care cunosc îndeaproape nevoile și problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc. Coaliția își propune să sprijine dezvoltarea educației digitale de calitate în România și adaptarea ofertei educaționale, astfel încât, aceasta să pregătească copiii și tinerii pentru transformarea societății și a pieței muncii în acord cu tendințele dezvoltării tehnologice. Datorită componenței sale, CED deține cunoștințe ample legate de oportunitățile pe care educația digitală le oferă, dar și de importanța folosirii responsabile, planificate și inclusive a soluțiilor pe care educația digitală le propune.

Pornind de la contextul actual, CED salută deschiderea autorităților publice către mediul digital, considerând că utilizarea tehnologiei în mod eficient vine în sprijinul cadrelor didactice și elevilor pentru a depăși această situație de dificultate și pentru a beneficia, pe deplin, de toate oportunitățile aduse de învățarea online.

”Dorim să venim în sprijinul sistemului de învățământ românesc și, pe această cale, ne manifestăm disponibilitatea de a fi consultați și de a ne alătura demersului experților care dezvoltă scenariile de reacție la realitatea cu care se confruntă învățământul astăzi. Putem astfel împărtăși cadrelor didactice bunele practici, deja testate, în domeniul digital, avem posibilitatea de a oferi resurse educaționale și instrumente digitale atât profesorilor, bibliotecarilor cât și elevilor și de a contribui cu experiența noastră acumulată până în prezent la depășirea situației curente”, spun semnatarii scrisorii.

Aceștia le supun atenția oficialilor din minister asupra câtorva aspecte pe care le-au identificat a fi necesar de urmărit în toate scenariile planificate, fiind de o importanță majoră în atingerea obiectivului final, acela de a propune măsuri aplicabile cu succes tuturor participanților din procesul educațional din România:

  • reducerea decalajului digital dintre mediul urban și mediul rural, având în vedere că unitățile școlare din mediul rural dețin infrastructură precară și au acces redus la resurse educaționale online;
  • predictibilitate și reglementare cu privire la educația elevilor din clasele terminale (cls. VIII și cls.XII) care sunt cei mai afectați de întreruperea cursurilor - necesitatea unui plan cu acțiuni concrete și termene ferme, implementabile cât mai curând;
  • importanța dezvoltării unei strategii unitare de educație la distanță, un îndrumar pentru cadrele didactice în vederea planificării și derulării eficiente a activităților educaționale în mediul online;
  • necesitatea pregătirii cadrelor didactice pentru a utiliza eficient instrumente și resurse disponibile online - având în vedere că sunt disponibile o serie de resurse online, cadrele didactice trebuie să dețină abilitățile necesare în vederea selectării și utilizării celor mai eficiente instrumente pentru scopul educațional propus;
  • valorificarea cât mai bună a solidarității și congruenței de acțiune și reacție a profesioniștilor din domeniul TIC, pentru a coagula inițiative de educație alternativă, eficiente și durabile pe termen lung, pentru a combate cât mai repede implicațiile sincopelor educaționale generate de actuala stare de urgență.

Scrisoarea este semnată de CoderDojo Bucuresti, Asociația E-civis - RoboHub.ai, ANBPR Asociatia Nationala, Asociatia pentru educatie STEM creativa, Asociatia Techsoup Romania, ECDL ROMANIA, Federaţia Fundaţiile Comunitare din România - FFCR, EOS Romania, Fundatia Progress.