Deși una dintre măsurile importante de prevenire a infectării cu Covid-19 este purtarea unei măști de protecție, de la izbucnirea pandemiei pe glob, stocurile pentru măștile de față - medicale sau textile - au fost limitate și sunt adesea vândute sau scoase la licitație online la prețuri supraevaluate.
Pentru a oferi clienților măști textile la preturi accesibile, ABOUT YOU lansează în magazinul său online o categorie dedicată măștilor, într-o gamă largă de modele. Acestea sunt produse atât sub brandurile proprii ABOUT YOU și EDITED, cât și de brandurile partenere și sunt vândute la costul de producție, fără nici un adaos comercial. Această decizie a fost luată în urma discuțiilor cu partenerii și furnizorii proprii.
Începând de marți, 12 mai 2020, ABOUT YOU pune la dispoziția clienților o gamă largă de aproximativ 200.000 de măști de față la preț de producător, începând de la 7,99 lei bucata. Pentru a preveni cumpărăturile abuzive, retailerul online a asigurat o aprovizionare pe termen lung. Peste patru milioane de măști vor fi disponibile în următoarele săptămâni.
Retailerul online de modă asigură transparență totală în ceea ce privește prețul de producție al măștilor, oferind clienților săi o defalcare a costurilor. Fiecare mască sau set de măști include o detaliere clară a prețului de achiziție și a costurilor de transport.
Gama de măști disponibilă este extrem de variată, peste douăzeci de branduri partenere, brandurile proprii și designeri cunoscuți fiind implicați în design-ul și producerea măștilor exclusive pentru ABOUT YOU. Printre brandurile partenere se numără atât nume cunoscute precum ARMEDANGELS, Odlo sau URBAN CLASSICS, cât și startup-uri mai mici, precum Grubenhelden, BeWooden și ODERSO ale activistului Fynn Kliemann.
Primele modele de măști ABOUT YOU Idols vor fi scoase la vânzare la mijlocul lunii mai. Măștile create de Lena Gercke de la LeGer, de Guido Maria Kretschmer de la GMK și de starul olandez Anna Nooshin vor fi primele lansate. Vor urma apoi cele ale supermodelului Karolína Kurková, designerului MDLA Bill Kaulitz și ale ambasadorului ABOUT YOU Riccardo Simonetti. ABOUT YOU este în discuții și cu alți designeri cunoscuți.
Prin campania „Măști pentru toți”, retailerul german intenționează să doneze un număr semnificativ de măști și este deja discuții cu organizațiile non-profit care distribuie produsele celor care au nevoie.
După lansarea gamei de măști în Germania, Austria și Elveția, ABOUT YOU continuă să promoveze vânzarea măștilor pe plan internațional. Acest lucru va permite retailerului online de fashion să ofere cea mai mare și mai variată gamă de măști de față din Europa.