Vor fi disponibili imediat aproximativ 150 milioane de euro, spun oficialii Ministerului Economiei. Aceștia precizează faptul că un lucru important pe care antreprenorii care s-au înscris pentru Măsura 2 trebuie să-l rețină este că procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plățile către beneficiari.
Măsura 2 - de ce plățile se fac cu întârziere
”Banii trebuie să parcurgă un circuit legal până la beneficiar. Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului îi primește de la Trezoreria statului. Apoi îi înaintează agenției teritoriale, care, la rândul ei. îi trimite la bancă. Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar. După obținerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat. În cazul în care sistemul merge fără defecțiuni, se pot face până la 1.000 de plăți pe zi. Ordinea plăților se va face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari”, se precizează într-un comunicat de presă.
În cadrul Măsurii 2, sunt total de plată 650 de milioane de euro.
Încă 500 de milioane de euro
Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC și React EU, iar deblocarea restului de finanțare e îngreunată.