Cea mai mare finanțare a primit-o firma Databricks, ce are doi cofondatori de origine română, primind oficial o investiție de 1,6 miliarde de dolari și o evaluare de 38 de miliarde de dolari. Runda de finanțare din seria H a fost condusă de Counterpoint Global (Morgan Stanley), alături de alți investitori precum Baillie Gifford sau Clear Bridge.
Databricks dezvoltă tehnologii pentru baze de date. Aceasta a fost fondată în anul 2013, de un grup de profesori de la University of California, Berkeley. Printre cofondatori se numără CEO-ul companiei, Ali Ghodsi, precum și doi informaticieni de origine română: Ion Stoica (președinte executiv al companiei) și Matei Zaharia (chief technologist).
Whoop este un health-tech startup ce oferă coaching timp de 24 de ore, 7 zile din 7 pentru a îmbunătăți sănătatea clienților. Startup-ul a obținut o finanțare de 200 de milioane de dolari într-o serie F, atingând o evaluare de 3,6 miliarde de dolari. Runda a fost condusă de Softbank Vision Fund 2. Whoop a fost fondată în 2011 de către John Capodilupo, Will Ahmed și Aurelian Nicolae, ce studia matematică și statistică la Harvard.
Linearity este un startup din Germania ce dezvoltă Vectornator, o platformă digitală de grafică pentru designeri, artiști etc. Startup-ul condus de Vladimir Dănilă a obținut o finanțare de 20 de milioane de dolari, într-o rundă condusă de EQT Ventures alături de 468 Capital. Au mai investit și investitori de tip angel precum Bradley Horowitz, Jonathan Rochelle sau Charles Songhurst.
Fitbit Edge apare în imagini înainte de lansare. Noua brățară Google ar avea GPS și autonomie de până la 7 zile
Vladimir Dănilă a lansat Vectornator în Germania, în anul 2017, pe când el avea doar 17 ani.