Tema concursului de anul acesta este „Urări cu caimac”, iar una dintre noutățile acestei ediții vine tocmai din specificul temei. Mai exact, cele 4 lucrări finaliste vor fi transformate în cărți poștale pentru ca oricine să poată transmite celor dragi „urări cu caimac”, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Cărțile poștale cu ilustrațiile finaliste vor putea fi expediate oriunde în țară prin intermediul Pink Post, gratuit. În plus, votarea de către public constă în alegerea cărții poștale preferate și trimiterea acesteia în număr cât mai mare către persoane dragi.
„De trei ani aducem la raft produsele noastre îmbrăcate festiv de oameni creativi pe care vrem să îi susținem și tot de trei ani ne adaptăm și readaptăm vremurilor imprevizibile pe care le trăim. Ce rămân neschimbate, peste ani, sunt emoțiile pe care le simțim în preajma sărbătorilor de iarnă, nevoia de fi aproape și de a ne ura de bine, de drag și de dor. Nu știm cum o să arate Crăciunul anul acesta, dar știm că vrem să continuăm lucrurile bune începute și să ducem, mai departe, gânduri bune și emoții frumoase” declară Mădălina Cocan, co-fondator Lăptăria cu Caimac.
O altă noutate a acestei ediții constă în faptul că, anul acesta, vor fi acordate două premii, pentru categorii de vârstă diferite: câștigătorul cu vârsta de peste 14 ani va fi premiat cu 1.500 euro (taxe incluse) și includerea ilustrației pe sticlele de lapte, în vreme ce premiul Junior, în valoare de 500 euro, va merge către câștigătorul care are cel mult 13 ani.
Propunerile de design trebuie trimise în perioada 1 - 19 octombrie 2021 la adresa de e-mail: [email protected], împreună cu: nume, prenume și număr de telefon. Propunerile pot fi pictate, desenate sau create în orice stil sau cu orice program de design, atât timp cât creația poate fi imprimată pe etichetă. Mai multe detalii și regulamentul concursului pot fi consultate pe site-ul companiei.
În ediția de anul trecut a concursului „Sărbători altfel, cu emoții de altădată” s-au înscris peste 700 de lucrări, iar brandul de lactate de specialitate a premiat două tinere creative care au reușit să surprindă magia sărbătorilor de Crăciun. Desenele realizate de Alexandru Coman și Bilyana Velikova au câștigat fiecare câte 1.000 de euro.