În perioada 02-14 decembrie, Kaufland România dă startul primului turneu de Counter-Strike, în care 8 echipe de jucători profesioniști concurează pentru marele premiu pus în joc – 5 calculatoare de ultimă generație, cu o valoare individuală de aproximativ 5.000 de euro. În urma celor 4 etape ale calificărilor online, desfășurate între 02 și 05 decembrie, 4 echipe vor merge mai departe în semifinale.
Kaufland acordă un premiu echipei câștigătoare, un premiu echipei clasate pe locul 2, plus premii echipelor care vor ocupa locurile 3 și 4 în semifinale.
- Locul 1 – 5x Unitate PC High-end
- Locul 2 – 5x monitor Lenovo Y25-25
- Locurile 3 și 4 – 5x periferice gaming Logitech (tastatura Logitech G413, căști de gaming Logitech G335, mouse de gaming Logitech G305 si mousepad Logitech G240)
În cadrul turneului poate participa orice persoană cu vârsta minimă de 18 ani, cetățeni români sau străini, cu domiciliul sau reședința, chiar și temporară, în România. În mod excepțional, pot participa și persoanele care au împlinit 16 ani, dacă există acordul expres, în scris, al părinților.
De asemenea, până pe 31 decembrie, clienții care cumpără online de la Kaufland intră în cursa pentru cele 10 PC-uri de gaming, în valoare de peste 5.000 de euro. Tot ce trebuie să facă este să plaseze o comandă de minimum 80 de lei de la Kaufland prin platformele de livrare Glovo, Foodpanda sau Tazz by eMAG. Înscrierea se face prin completarea formularului de pe site cu datele personale și numărul comenzii. Extragerea câștigătorilor se va face în luna ianuarie 2022, iar fiecare comandă aduce o șansă în plus de câștig.