Impact Hub Bucharest reprezintă EIT Food în România, în calitate de punct de contact pentru reprezentanții locali din sectorul agroalimentar.

Membrii comunității EIT Food sunt actori la nivel global în industria alimentară: peste 50 de parteneri din mediul de afaceri de top, centre de cercetare și universități din 13 țări.

EIT Food își propune să stimuleze abilitățile și spiritul antreprenorial din sector și să deblocheze potențialul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), care la rândul lor vor accelera inovația, vor crea locuri de muncă și vor crește competitivitatea Europei.

În acest moment, patru programe EIT Food în România primesc aplicații din partea fondatorilor care caută noi surse de finanțare pentru afacerile lor, o rampă de dezvoltare la nivel european și acces la o rețea de experți internaționali.

Seedbed Incubator

Seedbed Incubator este un program de 6 luni, care urmărește să transforme inovații științifice și tehnologice în afaceri validate în piață.

Avantajele participării în acest program:

  • Toate echipele nou-formate și startupurile aflate la început de drum primesc finanțare și acces la resurse care facilitează testarea în piață, cu potențiali clienți sau utilizatori.
  • Fiecare cohortă primește susținere din partea unor business coachi și experți care să îi ajute să își lanseze afacerea cu succes.
  • Programul oferă acces la o finanțare de până la €6,000, precum și oportunitatea de a primi fonduri adiționale din partea EIT Food în funcție de evoluția afacerii prin intermediul EIT Food Impact Fund.

Cine poate aplica?

Pot aplica echipe care au un prototip sau un proof of concept pentru soluții care vizează verticalele de acțiune ale EIT Food (proteine alternative, nutriție personalizată, trasabilitate digitală, agricultură sustenabilă, acvacultură sustenabilă, sisteme alimentare circulare).

Termenul limită pentru aplicații este 28 februarie 2022. Aplicațiile pot fi depuse pe site.

EIT Food Accelerator Network

Startup-urile agritech care caută proiecte-pilot sau finanțare ori care și-au propus să se extindă în Europa pot aplica la The EIT Food Accelerator Network (EIT FAN). Acesta este un program de 4 luni care urmărește să accelereze dezvoltarea inovațiilor agritech pentru rezolvarea provocărilor globale ale agrifood.

Care sunt avantajele participării în acest program:

  • Participanții îți dezvoltă abilitățile antreprenoriale.
  • Beneficiază de coaching și mentorat din partea experților din domeniu.
  • Primesc acces la laboratoare, pilot sites & maker spaces, teren arabil
  • Primesc susținere financiară care să îi ajute în obținerea investițiilor de tip seed sau Series A de care au nevoie
  • Programul oferă acces la o finanțare de până la €10,000, precum și oportunitatea de a primi fonduri adiționale din partea EIT Food în funcție de evoluția afacerii prin intermediul EIT Food Impact Fund

Cine poate aplica?

Pot aplica echipe care au un proiect pilot executat sau un proof of concept pentru soluții care vizează verticalele de acțiune ale EIT Food (proteine alternative, nutriție personalizată, trasabilitate digitală, agricultură sustenabilă, acvacultură sustenabilă, sisteme alimentare circulare).

Termenul limită pentru aplicații este 28 februarie 2022, iar aplicațiile pot fi depuse pe site.

RisingFoodStars

RisingFoodStars ajută startupurile tech din agrifood, care sunt aflate într-un proces de creștere accelerată, să scaleze.

Care sunt avantajele participării în acest program:

  • Participanții primesc sprijin pentru testarea de noi idei în piață
  • Beneficiază de expertiza unor profesioniști din domeniu – cercetători, oameni de știință, profesioniști din companii
  • Sunt conectați cu parteneri corporate din industria alimentară și cu posibili investitori

Cine poate aplica la RisingFoodStars

Pot aplica startup-uri la început de drum, care au trecut de faza de ideație, au clienți plătitori (sau au derulat un proiect pilot plătit) și care sunt pregătite să scaleze.

Participarea este gratuită pentru startupurile intrate în program în 2022 (startupurile participante la edițiile precedente vor plăti o taxă de 3000 de euro).

Termenul limită pentru aplicații este 28 februarie 2022, iar aplicațiile pot fi depuse accesând acest link.

Team Up

TeamUp este un program de 7 luni care identifică și face matching între inovatori de top cu profiluri complementare și compatibile. Programul aduce față în față experți în tehnologie și profesioniști din lumea antreprenoriatului și îi ajută să creeze împreună întreprinderi agritech de impact.

Care sunt avantajele participării în acest program: TeamUp pune la dispoziție instrumente valoroase și susținere, îndrumare din partea experților, training la cele mai înalte standarde de performanță, mentorat, networking și fonduri pentru ca antreprenorii aspiranți să își poată începe afacerea.

Cine poate aplica

  • Antreprenorii aspiranți care au o soluție agrifood inovatoare, cu potențial de a transforma sistemul alimentar (încadrată în ariile de interes pentru EIT Food), care au însă dificultăți în comercializarea soluției.
  • Antreprenorii care își doresc să dezvolte un parteneriat cu co-fondatorul potrivit, care să preia partea de business din procesul dezvoltării unui startup.
  • Pasionații de tehnologie și inovație din sectorul agrifood care doresc să își folosească abilitățile și experiența de antreprenor/dezvoltator de business pentru a scoate pe piață o soluție agrifood de impact.

Aplicațiile pot fi depuse pe site – antreprenorii și specialiștii se pot preînscrie deja pe platformă.