SMSLink a fost lansată acum 14 ani, în 2008, ideea fiind de a furniza o soluție SMS completă pentru companiile de orice dimensiuni, de la cele corporate, la IMM-uri. Practic, compania se integrează cu diverse programe de marketing, de automatizare și API-uri pentru a servi numeroaselor ecosisteme din piață.
În această perioadă, SMSLink a ajuns să trimită anual 245 de milioane de SMS-uri, adică 670.000 de SMS-uri pe zi, efectuând campanii punctuale și cu 2 milioane de mesaje într-o singură zi.
Cum arată un an pe piața de SMS-uri
2021 a fost pentru SMSLink un an în care au avut o creștere de 40% a cifrei de afaceri, până la aproape 39 de milioane de lei.
Portofoliul de clienți a crescut până la 1.750 de clienți corporate sau IMM, iar în primul trimestru din 2022 creșterea se menține la 25%, Alexandru Stupar spunând că aceasta se va menține și pe parcursul anului.
Iar dincolo de cifre absolute, conform datelor, rata de deschidere a unui SMS e de 98%, realizată în primele minute de la recepționarea acestuia.
În plus, rata de engagement a SMS-urilor de marketing e de 6-8 ori mai mare decât rata de engagement a email-urilor.
„Avantajul este că un mesaj e citit într-o proporție de 98%, astfel contextul este semnificativ în comparație cu alte canale de marketing direct, influențând în sens pozitiv și rata de engagement și mai departe rata de conversie”, a spus Alexandru Stupar.
Trendurile din piață în ultimii doi ani
În ultimii ani am fost influențați de pandemie, iar comerțul online a crescut. De asemenea, odată cu acest trend au crescut și comunicările digitale.
„Dacă ne raportăm la datele statistice furnizate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, la sfârșitul semestrului 1 2021, în România, există 22.5 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă (abonamente și cartele preplătite), însemnând o rată de penetrare de 117%. Dintre acestea, 10.7 milioane reprezintă abonamente de telefonie mobilă persoane fizice, 3.1 milioane reprezintă abonamente de telefonie mobilă persoane juridice și 8.7 milioane reprezintă cartele preplătite active de telefonie mobilă. Astfel SMS-ul este singurul canal de comunicare directă ce acoperă întreaga populație a României”, explică Alexandru Stupar.
Alexandru Stupar menționează că în această perioadă am putut asista „la o migrare spre online și o digitalizare accelerată în toate sectoarele de activitate, dar și în toate tipurile de companii, de la IMM-uri la corporate”.
Și piața de SMS-uri a crescut astfel. „Am văzut o creștere semnificativă a volumelor de SMS-uri pentru toate scenariile de utilizare a acestui canal, de la SMS-uri operaționale, cum ar fi notificările din eCommerce, dar și SMS-urile pentru autentificare și cu rol de marketing”, explică Stupar.
Reprezentantul SMSLink spune că a asistat la o creștere de volume în perioada de digitalizare accelerată, dar provocările rămân pentru obiectivele pe termen lung.
Pentru a fi pregătiți pentru orice dorință de la clienți, SMSLink are integrări cu peste 2.000 de aplicații on-demand și on-premise, printre care Magento, OpenCart, WooCommerce, PrestaShop, dar și integrări cu furnizori din România, precum Gomag, Blugento, Famshop, și internaționali, ca VTEX sau Shopify.
În plus, platforma se integrează cu furnizorii de automatizări din toată lumea, precum UiPath, Zapier, Microsoft Power Automate sau Azure Logic Apps.
Pe lângă creșterea volumelor și integrarea în diferite automatizări folosite în piață, nevoia companiilor de a comunica direct a crescut.
„Asistăm la o polarizare a canalelor de comunicare directă, polarizare ce reconfirmă că SMS-uri e un canal optim pentru comunicarea directă dintre companii și clienți, datorită avantajelor tehnice și independența față de conexiunea la internet și aplicații instalate pe telefon”, explică reprezentantul SMSLink.
Cât de multă tehnologie e într-un produs de SMS Marketing?
Conform lui Alexandru Stupar, piața de servicii SMS din România este o piață în care se inovează continuu și furnizorii au investit constant în tehnologie, servicii și supoprt.
Am vrut să aflăm cât de multă tehnologie este în spatele unei asemenea platforme. SMSLink oferă o platformă SaaS pentru orice client.
„E o soluție dezvoltată complet de noi, având capacitatea de a răspunde rapid oricăror nevoi de custimizări epntru serviciile pe care le furnizăm. Avem și capacitatea de a susține proiecte complexe în orice industrie, precum banking sau telecom”, spune Stupar.
SMSLink a fost printre primii furnizori din România care a implementat servicii de autentificare prin SMS pentru platforme de internet banking și pentru tranzacțiile cu cardul, prin 3D Secure.
Cu toate acestea, investițiile în companiile din domeniu trebuie să fie permanente pentru a rămâne relevavante. „În 2022 vom continua să investim în tehnologie, pentru a dezvolta un ecosistem complex de aplicații integrate cu serviciile SMS din România”, spune Alexandru Stupar.