Vlad Andriescu
Când eram mic vedeam în filmele americane standurile de limonadă ale copiilor din Statele Unite și mi se păreau fascinante. Personal, nu m-am gândit în acel moment că aș putea ieși pe stradă și să vând limonadă.
Pur și simplu antreprenoriatul nu era un concept despre care se discuta în casa mea, iar singurele încercări în afaceri ale familiei au fost eșuate în sălbaticii ani ai capitalismului din anii 90. Dar „visul american” pe care îl vedeam servit în seriale și filme de categoria B transmise la televizor părea fascinant, aveai un scop chiar și atunci când erai mic și puteai să ai o minimă independență financiară. Dar nu am înțeles atunci.
A urmat antreprenoriatul văzut în școală. Recunosc că nu mai știu ce fac colegii din acea perioadă, în clasele 5-8, dar știu că existau mereu unii care aveau ceva de vânzare din banii de pușculiță ai celorlalți. Fie colegii care aveau dulciuri mai speciale acasă, aduse poate din Ungaria sau Republica Moldova. Fie colegii care aveau jucării mici și interesante. Erau tranzacții mici pe care le făceam între noi, uneori schimbându-ne bomboane pe o temă dată în clasă.
Iar în liceu, ceea ce se întâmpla prin 2006-2007, apăruse internetul. Eram departe însă de acest concept. Nu știam neapărat ce oportunități sunt acolo. Dar era moda unor „shoes” specifici culturii din acea perioadă, cei care nu se găseai în magazinele din România. Și mereu exista un coleg care „dădea comandă”. El era omul care avea cont pe un site numit Eastbay și care aducea o dată la 2-3 săptămâni „shoes” din Statele Unite pe care ni-i comandam toți. Arătam caraghios, un puști slab, cu blugi prea largi, dar care avea încălțămintea despre care credea că e la modă. Dar acel băiat care avea contul pe Eastbay era vedeta liceului, era antreprenorul care putea să-ți furnizeze visul pe care nu îl puteai vedea în magazinele locale.
Acestea sunt câteva întâlniri cu antreprenoriatul ale mele. Le-am privit de la distanță, dar cred că orice părinte poate să-și încurajeze copilul să învețe un pic această parte, chiar dacă nu trebuie să facă un scop din asta. De exemplu, acum două săptămâni am fost la un eveniment urban în cartierul Cotroceni din București.
La fiecare poartă se vindeau lucruri, ca la talcioc, existau și standuri cu înghețată și alte afaceri montaseră tot felul de tarabe acolo. Iar la o poartă am văzut limonadă. Vândută de doi copii mici ai familiei care locuia acolo. Bucuria lor în momentul în care am intrat pe poartă și mândria cu care au spus că un pahar de limonadă costă 5 lei, atenția cu care doi copii de până-n 10 ani puneau limonadă în pahar și gheață, cu care te întrebau dacă voiai un pai, a fost extraordinară. Și știu sigur că dincolo de inițiativa antreprenorială de mici copii, nu vor uita ziua aceea când oamenii mari au venit și au cumpărat de la ei.
Așadar, nu trebuie ca fiul sau fiica dumneavoastră să fie antreprenor sau antreprenoare cu orice preț. Dar puteți să zgândăriți acest instinct într-un mod amuzant și jucăuș, pentru că va descoperi o lume nouă.
Nu uitați să fiți copii!
